- Polițiștii din Hunedoara au reținut un tânăr de 19 ani, după ce acesta ar fi comis două furturi în 24 de ore.
Prima faptă a fost sesizată ieri, 15 noiembrie a.c., de o femeie care, la primele ore ale dimineții, nu și-ar mai fi găsit autoturismul, în valoare de 1.500 de euro, în parcarea din apropierea blocului.
În aceeași zi, polițiștii au fost sesizați de un bărbat care a reclamat faptul că i-ar fi fost sustrase mai multe bunuri (pickhammer, flex, truse de scule), în valoare de aproximativ 2.880 lei, dintr-o autoutilitară.
„Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din municipiul Hunedoara au intervenit rapid și au identificat prezumtivul autor al celor două fapte în persoana unui tânăr de 19 ani, din localitate. Față de acesta s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus în cursul nopții de 15/16 noiembrie a.c. în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara.