-4.5 C
Deva
miercuri, februarie 19, 2025

Tineri sârbi învaţă istoria şi tradiţiile hunedorene

40 de români şi sârbi implicaţi în proiectul EYOUTHOCRACY au luat parte ieri la trei ateliere experimentale care au avut loc la muzeul devean, în cadrul cărora participanţii au fost încurajaţi să îşi exprime creativitatea şi să dialogheze

34 de tineri, cu vârste cuprinse între 14 şi 22 de ani din România şi Serbia şi şase lideri se află în această perioadă în vizită în judeţul Hunedoara în cadrul unui proiect european prin care îşi dezvoltă creativitatea, cooperează şi fac schimb de experienţă.

Ateliere de creaţie la muzeu

Miercuri, tinerii au poposit la muzeul devean unde au fost organizate pentru ei trei ateliere experimentale de creaţie. Tinerii au avut posibilitatea să înveţe paşi de dans din Pădurenime, să modeleze vase din lut sau să confecţionzeze obiecte din piatră. Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) a primit în această săptămână vizita a 40 de tineri din România şi din Serbia, pentru a cunoaşte o parte din patrimoniul cultural al acestui judeţ. Am început cu tradiţiile nostre din Ţara Haţegului, am prezentat aici o suită de dansuri, la care au participat şi copiii din Serbia. Urmează să-i invităm acum să participe la atelierele de ceramică şi de cioplire a pietrei, lucruri care le vor rămâne ca amintire. În anul care urmează vom derula un proiect mai amplu, poate chiar o şcoală de vară de arheologie pentru copiii din Serbia” spune Liliana Ţolaş, manager al MCDR.

Tinerii au puterea

Una dintre temele importante ale proiectului este democraţia, practic tinerii au puterea. Titlul proiectului este un joc de cuvinte. Tinerii primesc practic puterea de a se implica în societăţile din care fac parte. Încurajăm de asemenea alegerea unor activităţi în timpul liber pentru tineri care să fie constructive şi creative, în locul internetului”, spune Mirela Rusu preşedinteleAsociaţiei Act Integration şi coordonatoarea proiectului. Proiectul EYOUTHOCRACY (Tinerii au puterea – trad. Aprox.) este cofinanţat de Comisia Europeană prin Proiectul Tineret în acţiune. Proiectul este implementat de Asociaţia Act Integration din Drobeta Turnu Severin în parteneriat cu Timok Omladinski Centar din Serbia şi se desfăşoară pe o perioadă de şapte luni.

Schimb de tineri

În această perioadă au loc mai multe activităţi, ateliere de creaţie, sesiuni non-formale de cetăţenie şi dar şi de drepturi europene. „Activitatea principală are loc în perioada 8-18 iulie, sub forma unui schimb de tineri care se va desfăşura în Deva şi Drobeta Turnu Severin. În perioada menţionată tinerii vor lua parte la ateliere de meşteşuguri, jocuri populare, arte plastice, dar şi activităţi outdoor cu tema protejării mediului înconjurător sau sesiuni non-formale de drepturi ale omului şi copilului dar şi dezbateri despre stilul de viaţă al tinerilor şi beneficiile programelor Europene pentru tineret” adaugă Mirela Rusu.

Ce spun beneficiarii proiectului

Cei 17 românişi cei 17 sârbi au fost extrem de entuziasmaţi atât de vestigiile istorice vizitateîn judeţ, cât şi de atelierele experimentale la care au luat parte la muzeul devean. Majoritatea tinerilor nu au mai avut posibilitatea până acum să sculpteze în piatră sau să confecţioneze obiecte din lut.

*„Acest atelier (ceramică-n.r.) este foarte interesant, iar aici ne putem demonstra creativitatea. Pentru mulţi dintre noi este ceva nou, deoarece noi nu avem în zonă astfel de activităţi. După atelierele de creaţie vom merge să vizităm oraşul, care ni se pare foarte frumos”, spune Angela, 18 ani din Zajecar, Serbia

*„Încerc să creez o uneală de piatră, folosind ca ustensile unelte de piatră la fel ca în Epoca de Piatră. Este prima oară când lucrez cu piatra şi mi se pare foarte frumos şi interesant” crede şi Mihai 14 ani , din Mehedinţi

*„Atelierul de dansuri a fost foarte frumos pentru că am învăţat prin joacă, am făcut ceea ce am simţit. Mi se pare foarte interesant şi atelierul de sculptură în piatră, deoarece învăţăm cum să confecţionăm obiecte antice cu metodele de pe vremuri” este de părere şi Alisa, 15 ani din Cireşu, Mehedinţi

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/