Un devean a dat foc mobilierului din casa în care locuia, cu intenţia de a provoca un incendiu. Incidentul s-a produs pe Strada Izvorului, iar pompierii, alertaţi de vecini, au ajuns la faţa locului şi s-au ocupat de stingerea acestuia.
„Echipele de intervenţie au constatat că incendiul se manifesta în interiorul locuinţei la două piese de mobilier. Cu ajutorul pompelor de înaltă presiune, aflate în dotarea autospecialei, incendiul a fost stins, pagubele fiind limitate. Cel mai probabil, cauza generatoare a incendiului a fost o acţiune intenţionată”, a precizat căpitanul Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.