24.5 C
Deva
vineri, septembrie 29, 2023

Accident grav pe șantierul magistralei de mare viteză, la Mintia. Un bărbat a suferit arsuri cu apă clocotită

Un eveniment grav a avut loc, miercuri, pe şantierul tronsonului feroviar Simeria – Gurasada, în termocentralei Mintia.

Un bărbat a ajuns în spital, cu arsuri de gradele II şi III pe mai mult de 60 la sută din suprafaţa corpului.


Ioan Conţ, directorul Termocentralei Mintia, susţine că o manevră greşită efectuată de angajaţii care reabilitează calea ferată din zona Mintia, a produs avaria.

Un utilaj folosit pe şantier, de angajaţii unei firme care a subcontractat lucrările pe acel sector, ar fi lovit şi avariat o conductă de termoficare situată în zona podului peste Mureş, iar din conductă a ţâşnit apa clocotită, opărind victima.

Bărbatul, cu vârsta în jurul a 50 de ani, patron al societăţii, potrivit unor surse, a fost adus la spitalul din Deva de colegii săi. De aici a fost preluat, miercuri seara, de un echipaj de Ambulanţă, pentru a fi transportat la o clinică din Timişoara. Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara nu au fost informaţi despre accidentul de muncă, dar susţin că vor cerceta împrejurările în care acesta s-a produs.

Avaria conductei a afectat alimentarea cu apă caldă de la Termocentrale Mintia.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente