23.3 C
Deva
joi, septembrie 21, 2023

Afluenţii Jiului sub cod galben de inundaţii

Pâraiele mici şi torenţii ar putea ieşi din matcă şi ar putea crea probleme ca urmare a precipitaţiilor abundente anunţate de meteorologi. Reprezentanţii Sistemului Hidrotehnic, dar şi oficialii primăriilor stau cu ochii pe albiile apelor, aşa încât să preîntâmpine orice problemă cauzată de revărsarea apelor.

inundatii-27187Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare de cod portocaliu de inundaţii începând de miercuri, ora 9,00, până vineri, la 18,00, în patru judeţe din sud-vestul ţării, printre care şi judeţul Hunedoara. Vizaţi sunt şi afluenţii Râului Jiu din judeţul Hunedoara, aşa că factorii responsabili şi-au luat toate măsurile de prevenire a unor posibile inundaţii. Sorin Corici, reprezentantul Sistemului Hidrotehnic Independent Petroşani din cadrul Administraţiei Bazinale de Apa Jiu


Craiova, spune că este declarat cod galben de precipitaţii, care pot ajunge până la 60 de litri/ mp. Şi din punct de vedere hidrologic este avertizare de cod galben, ce se poate transforma în cod portocaliu de inundaţii. Din acest motiv, a fost adoptat un set de măsuri, împreună cu oficialii Prefecturii şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, care asigură permanenţa şi stau cu ochii pe cursurile de ape. Sorin Corici mai spune că la barajul Valea de Peşti a fost deschisă golirea de fund, aşa încât acesta să poată prelua o cantitate mai mare de apă în caz de necesitate. O atenţie deosebită se acordă pâraielor şi torenţilor, ale căror debite ar putea creşte ca urmare a precipitaţiilor. Angajaţii SHI Petroşani monitorizează pâraiele Braia, Valea Ungurului, Sălătruc şi Pârâul Vacii, în timp ce torenţii foarte mici sunt în sarcina primăriilor.

Nu ar fi pentru prima dată în Valea Jiului când apele scurse de pe versanţi antrenează vegetaţia şi produc pagube însemnate, aşa că factorii responsabili încearcă pe cât posibil să limiteze efectele ploilor abundente.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente