Până pe la 1.700 cam toate călătoriile întreprinse de personalităţi ale vremii în Ţările Române, deci şi în Transilvania, au avut în spate motivaţii pragmatice: fie politice, fie militare, fie religioase. Din secolul al XVIII-lea, însă, intrarea în „secolul Luminilor”, aduce cu ea călătoriile de informare, care duc la creşterea numărului descrierilor referitoare la domeniul Hunedoarei. Sunt tot mai multe scrierile cu caracter ştiinţific, dar şi memoriile de călătorie, care aduc occidentalilor informaţii despre tărâmuri „exotice”, din „orientul îndepărtat” al Europei.
Un cavaler englez la Hunedoara
În secolul al XVIII-lea, de pildă, englezul John Petty face o călătorie în regiunile miniere habsburgice: Transilvania, Slovacia şi Boemia. Istoricii nu au stabilit cu exactitate dacă englezul a făcut aceste călătorii la ordinul Cabinetului britanic, pentru ca acesta să afle informaţii exacte cu privire la mineritul şi metalurgia din Imperiul habsburgic, sau din pura curiozitate personală. Oricare ar fi fost, însă, motivele plecării sale, John Petty a făcut schiţe, a realizat relevee şi a procurat eşantioane ale minereurilor. În Transilvania a ajuns în 1784, după ce a obţinut o permisiune de vizitare de la cancelarul imperial şi aprobarea Camerei Aulice pentru Monetării şi Minerit, potrivit informaţiilor din volumul zece al seriei „Călători străini despre Ţările Române”.
Minele Hunedoarei, mai bogate decât cele din Boemia
Potrivit documentelor vremii, Contele Stampfer, care era, la acea vreme preşedintele Camerei Aulice, il informează pe contele Iosif Teleki, preşedintele Trezaurariatului Minier al Transilvaniei, referitor la aprobarea vizitării minelor din Transilvania şi Ungaria de către englez. El cere ca vizitatorul să aibă acces la mine şi topitorii, însă totul să fie făcut cu respectarea regulilor de confidenţialitate. Cavalerul John Petty era în relaţii foarte bune cu guvernatorul Samuel von Bruckenthal. De altfel, o parte dintre scrisorile cavalerului englez se regăsesc şi astăzi în colecţia de corespondenţă a baronului Bruckenthal. Printre minele şi topitoriile pe care le va vizita englezul, alături de însoţitorul său, baronul Philipp von Seeberg, după un prim popas la Sibiu, se numără cele de la Zlatna, Alba Iulia şi Hunedoara. În septembrie 1774 Petty vizitează minele de la Gyalar (Ghelari), furnalul „cu curgere continuă” de la Topliţa şi forjele de la Hunedoara. După un an şi jumătate, în corespondenţa sa cu baronul Bruckenthal, englezul se interesează de situaţia din regiune, în urma răscoalei lui Horea. El îi scrie baronului că, minele din Boemia, pe care a ajuns să le viziteze, „nu sunt nici atât de bogate, nici atât de bine lucrate, precum cele din Ungaria şi Transilvania”, scrie Costin Feneşan în studiul său: John Petty – Un călător englez prin Transilvania şi Ţara Românească”.
Mine la Ghelari, ateliere pe Valea Cernei
Joanne Fridvaldszky, un erudit iezuit care a trăit la Cluj, preocupat de fizică, geometrie, geografie, geodezie, mineralogie, dar şi de filosofie, scrie o carte intitulată „Minero-Logia Magni Principatus Transilvanie”. Cartea a fost tipărită la Cluj, în 1767, iar în acest volum Joanne Fridvaldszky face o descriere a atelierelor de pe Valea Cernei. Lucrarea menţionează că există fierării care lucrează cu două două sau chiar trei forje şi cuptoare. Iezuitul de la Cluj mai spune că minele de pe Valea Cernei aduceau minereul de la Ghelari: „Muntele care serveşte minelor este aşezat la răsărit de satul Ghelar şi se numeşte Gropile. El se află la două mile de oraşul Hunedoara. În acest munte sunt două mine: Mina Nouă şi Mina Veche. Acestea se întind cu galeria pe o lungime de o sută de orgii şi stau deschise sus la o înălţime de 20 de orgii, căci filonul metalic se suie spre partea de sus a muntelui. Prima are formă de pană , este adâncă de 120 de stânjeni, iar în sus se ridică până la suprafaţă. A doua, începută în 1743 şi adâncită la 130 de stânjeni, cu mare cheltuială şi cu puţine beneficii, astăzi totuşi s-a dovedit rentabilă… (…) Cea de-a treia mină de la Ghelari se află în stăpânirea moştenitorilor lui Gheorghe Barcsay. Minele de la Ghelari nu numai că sunt învecinate, ci, de multe ori, îşi stânjeneau evacuarea minereului de fier.”, scrie eruditul de la Cluj în lucrarea sa tipărită în limba latină.
Erudit iezuit despre Ghelari: un oţel foarte curat
Fridvaldszky adaugă că, „dintr-un chintal de minereu (100 de kilograme) pus la foc zece ore, se scot 26 de funţi (în jur de 12 kilograme) de fier curat. A douăzecea parte dintr-un chintal este un oţel atât de curat, încât ciclopii care conduc această topitorie îl separă fără osteneală. Pe râul Cerna, care curge alături, se află cinci ateliere în care se lucrează fierul. (…) Tot de domeniul Hunedoara ţin şi acele ateliere de fier care sunt acţionate, în scaunul Orăştie, aproape de satul Sibişel, de apa cu acelaşi nume. Minereurile din Hunedoara sunt pline de cuarţ ocru, roşu şi galben”, menţiona specialistul în fizică şi mineralogie de la Cluj. Bogăţia minereurilor de fier (magnetită şi limonită) din zona Hunedoarei şi cu precădere din zona Teliuc este descrisă şi de Sebastianus Somomgy, potrivit lui Romulus Ioan, fostul director al Combinatului Siderurgic de la Hunedoara şi autorul volumului: „Istoria Uzinei de fier: Hunedoara, Eisenmarkt, Vajdahunyad”. Somomgy dedică un întreg capitol din tratatul „Theologice”, pe care îl publică la Viena, administratorului domeniului fiscal Hunedoara, Philippo de Kern (mai cunoscut cu numele de Iosif Filip de Kern) care deschide o nouă mină de fier pe teritoriul de astăzi al comunei Teliuc. Buna administrare de care a beneficiat domeniul Hunedoarei în timpul lui Filip de Kern este dovedită, însă, de creşterea considerabilă a producţiei.
Românii, tot mai importanţi în Imperiu
Unul dintre cei mai cunoscuţi călători care au ajuns la Hunedoara a fost, însă, împăratul Iosif al II-lea. Împăratul a venit în Transilvania nu pentru o călătorie de plăcere, ci pentru una de necesitate. Autoritatea supremă a vremii resimţea nevoia de a cunoaşte nivelurile de bază ale societăţii, naţiunile nerecunoscute şi pe care administraţia le menţinea în afara sistemului politic. Oamenii de rând, prin numărul lor mare, deveneau tot mai importanţi pentru imperiu, care încerca, astfel, să se bazeze pe susţinerea lor. Împărtaul pleacă în 6 mai 1773 de la Viena şi face trei zile până la Arad. Până în 21 mai parcurge Banatul şi, după ce pătrunde prin Porţile de Fier ale Transilvaniei, intră în Ţara Haţegului.
Împăratul vine la Hunedoara pe la Silvaş
Împăratul face o incursiune pe domeniul Haţegului în trăsură, dar şi călare. „Împăratul venea însoţit de adjutantul general Nostitz, generalul Siskovich, feldmareşalul Peregrini şi o suită întreagă de 12 trăsuri, pentru care la fiecare staţiune se cereau 72 de cai”, afirmă Romulus Ioan, în volumul său, citându-l pe Ioan Cristinel Roman-Negoi. În 23 mai împăratul Iosif ajunge în Haţeg, apoi parcurge dealurile Silvaşului şi ajunge la Hunedoara. Măsurile luate de împărat după ce a vizitat cetatea fierului şi înainte de a se îndrepta spre Orăştie şi Alba Iulia nu sunt notate în detaliu, dar se ştie că doi ani mai târziu autorităţile iau în considerare, pentru prima oară în istoria Transilvaniei, renunţarea la mâna de lucru a iobagilor şi introducerea mineritului bine plătit.
