-0.8 C
Deva
miercuri, martie 29, 2023

Cele două turnuri locuință ale Cetății dacice Costești din Munții Orăștiei vor fi protejate și reabilitate

După o pauză de peste jumătate de an, prelungită de pandemia de coronavirus, au reînceput lucrările de punere în siguranță a celor două „turnuri – locuință” ale Cetății dacice Costeești, una dintre cele mai importante așezări dacice din România. Lucrările sunt derulate de Asociaţia Monumentum, în colaborare cu Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) şi autorităţile locale, în perioada 1 – 20 iulie, prin proiectul „Ambulanţa pentru monumente”.


Intervenția la unul dintre „palatele” cetății dacice constă în demontarea protecţiei metalice vechi, prin care plouă de câţiva ani pe ruinele dacice, şi edificarea unei suprastructuri contemporane, cu acoperiş înierbat. De aseamenea, vor fi reaşezate în poziţia originară, sub îndrumarea arheologilor, a istoricilor şi a arhitecţilor, elementele din piatră căzute sau vandalizate. La celălalt turn, în acest an va fi căptușit acoperișul metalic, astfel încât apele pluviale să nu mai ajungă la construcția antică, urmânc ca anul viitor să fie înclocuită întreaga structură. Veronica Vaida, reprezentanta Asociației Monumentum, susține că este nevoie de voluntari la lucrările derulate la Costești, iar cei care doresc să se implice în proiect o pot contacta la numărul 0740.597.184. Echipamentul de lucru și masa sunt asigurate de asociație. Materialele de construcție necesare lucrărilor de protejare a vestigiilor antice au fost asigurate cu ajutorul donațiilor, până în prezent.

Veche de două milenii, Cetatea Costeşti este considerată de arheologi drept cea mai veche aşezare dacică din Munţii Orăştiei. A fost ridicată în vremea regelui Burebista şi a servit ca fort militar, dar şi ca reşedinţă pentru căpeteniile strămoşilor noştri. A fost devastată în anii războaielor de cucerire a Daciei de către romani (101 – 106). Mai multe dintre construcţiile sale (două turnuri locuinţă, bastioane, patru sanctuare, ruinele unei cisterne de apă, ziduri) sunt vizibile şi în prezent, deşi s-au degradat, mai ales în ultimii ani. Așezarea aflată în patrimoniul mondial UNESCO nu a mai fost restaurată din anii ’80.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Știri Recente