Mănăstirea Prislop e ascunsă printre dealurile Ţării Haţegului, la capătul unui drum întotortocheat, croit printre păduri şi păşuni, printre casele sătenilor din Silvaş, aproape înţepenite în vremurile trecute. În vecinătatea ei, în acelaşi ţinut, a fost ridicată biserica din piatră de la Densuş, despre care se spune că este cea mai veche din ţară. Biserica din Densuş e învăluită într-o atmosferă stranie, pe măsura legendelor ei.
Prislopul unde a slujit părintele Arsenie Boca, „sfântul Ardealului” aşa cum a fost numit stareţul din anii 1950 al mănăstirii, înmormântat aici, pare izolat într-o vale răcoroasă, departe de civilizaţia cu care ne-am obişnuit, de forfota din oraşe şi de atmosfera încărcată a acestora. Şi totuşi, în ciuda locului retras în care a fost ridicată, mănăstirea a devenit un adevărat centru al creştinătăţii.
În fiecare duminică din apropierea Sărbătorilor de Paşte, mii de oameni trec pragul mănăstirii. Autocarele cu pelerini încep să sosească o dată cu răsăritul soarelui, iar până la orele prânzului cei trei kilometri ai drumului care leagă Silvaşul de Sus de mănăstire sunt ocupaţi de maşini şi de autocare parcate. În zilele de sărbătoare, vizitatorii întârziaţi trebuie să îşi lase autoturismele la o distanţă considerabilă de poarta mănăstirii, pentru a porni pe jos spre locul de pelerinaj. Chiar dacă drumul pare istovitor, răsplata pe care o primesc pelerinii e pe măsură. „La Prislop vin pelerini din întreaga ţară pentru a se ruga la mormântul părintelui şi pentru că ştiu de minunile acestuia, şi au credinţa că vor fi ajutaţi dacă ajung aici”, explică preotul Garbriel Miricescu. „Pare destul de greu să ajungi la mormântul părintelui. Urci până la el şi pare o povară pentru oamenii bătrâni şi bolnavi, dar ştim că la întoarcere suntem mai uşuraţi şi pentru că poteca pe care mergem coboară, dar şi fiindcă am apucat să ne rugăm la părintele Arsenie Boca”, spune Maria, una dintre vârstnicele obişnuite cu pelerinajele la Prislop. De Paşte, mii de oameni sunt aşteptaţi să treacă pragul mănăstirii, despre care se spune că e un loc al minunilor celor cu credinţă.
Sărbătoarea Paştelui la Densuş
Apropierea sărbătorilor transformă bisericuţa din piatră de la Densuş într-un adevărat loc de pelerinaj. Chiar dacă în Densuş nu ajung atât de mulţi turişti ca la mănăstirea Prislop, aflată la doar 20 de kilometri distanţă, pelerinii care vizitează biserica se întorc impresionaţi de ceea ce au găsit. „Biserica de piatră îţi dă un sentiment de linişte şi parcă te umple de energie. Am urcat la ea pe potecă, trecând printre crucile vechi, printre copacii înfloriţi în această perioadă, am văzut în jurul ei păşunile şi livezile înverzite, iar în depărtare Retezatul acoperit încă de zăpadă, am simţit aerul proaspăt al locului şi am admirat construcţia care este incredibilă şi icoanele din interior”, spune Alina, unul dintre turiştii veniţi din Cluj-Napoca, la Densuş. Atmosfera liniştită a lăcaşului se păstrează şi în zilele Paştelui. În noaptea de Înviere aici ajung circa 200 de oameni, majoritatea localnici, dar şi turişti din alte zone. Cei mai mulţi dintre pelerini asistă la slujbă în curtea bisericii, pentru că interiorul ei e strâmt.
Despre biserica din Densuş istoricii susţin că a fost ridicată pe ruinele unui templu închinat zeului Marte, în altarul căruia romanii aduşi în Dacia obişnuiau să facă sacrificii. Preotul Alexandru Gherghel, cel care slujeşte de aproape 14 ani în biserica din piatră, spune că locul bisericii poartă urme mult mai vechi: ale dacilor care au stăpânit peste ţinuturile Sarmizegetusei şi au avut propriile altare închinate lui Zamolxe.
În zidurile bisericii de la Densuş au ajuns blocurile de calcar din care au fost construite cetăţile dacice, coloanele şi jgheaburile aduse din fostul oraş daco-roman Ulpia Traiana Sarmisegetuza, opt lespezi funerare romane din secolele al doilea şi al treilea. Pe pereţii vechi străjuiesc picturi bizantine vandalizate în trecut de cotropitorii turci, care le-au scos ochii sfinţilor pictaţi, dar şi icoane stranii, care îl înfăţişează pe Mântuitor în costum popular românesc sau cea a apostolui Toma în timpul schingiuirii sale. Fiecare piatră din biserică are propria ei poveste, fiecare colţ al lăcaşului poartă urmele unor vremuri din care doar legendele au rămas mărturie. Cert este că în ultimii peste 700 de ani, în biserica din Densuş au fost ţinute neîntrerupt slujbe, iar locul este considerat cea mai veche biserică românească din piatră.
