Miruna Hodor, elevă în clasa a IV-a la Liceul de Artă din Deva va reprezenta România la “Arts Olympiad” şi World Children Festival din Washington D.C. din Statele Unite
Lucrarea unei copile în vârstă de 9 ani, elevă a Liceului de Artă “Sigismund Toduţă” din Deva s-a calificat în finala Olimpiadei Naţionale a Artelor pentru copiii în vârstă de 8 -12 ani, ediţia a V-a ce a avut loc la Braşov.
Rezultat impresionant
Lucrarea de artă plastică “Water is life” a Mirunei Hodor (foto mic) va reprezenta România la “Arts Olympiad” şi World Children Festival din Washington D.C. – Statele Unite ale Americii, care va avea loc în perioada 2 – 4 iulie 2015. “Miruna este una dintre elevele foarte bune, de a cărei performanţă suntem mândri. Având în vedere că la această competiţie au participat toate şcolile de arte din ţară, dar şi din Bucureşti, rezultatul Mirunei este foarte impresionant”, spune Gheorghe Mihuţ, director al Liceului de Artă “Sigismund Toduţă” din Deva.
Doar trei lucrări selectate
Mica artistă a primit din partea Fundaţiei Euro-Asia Promotion and Cultural Foundation (EAPFC) şi a Cenaclului European, primul cenaclu on-line din lume, şi o Diplomă de Participare pentru lucrarea calificată în finală.“Pentru evenimentele organizate în Statele Unite au fost selectate trei lucrări din ţară, una dintre ele fiind a Mirunei Hodor, elevă în clasa a IV-a. Toţi copiii care au participat au lucrat foarte mult la tema dată, fiind o competiţie acerbă, la care au participat atât elevii liceelor de profil artistic din ţară, cât şi cei de la alte şcoli. I-am încurajat pe elevi şi le-am spus că indiferent de rezultat, trebuie să participăm. Ne bucurăm foarte mult de rezultatul obţinut de Miruna Hodor”, punctează profesoara de arte plastice şi decorative Ioana Popa, cu ajutorul căreia eleva a realizat lucrarea de pictură premiată. De altfel, tânăra profesoară a primit din partea juriului Diploma de Excelenţă, care vine ca o confirmare a contribuţiei sale în realizarea acestei performanţe.