11.9 C
Deva
duminică, martie 26, 2023

Oportunitate. Liceenii de clasa a XI-a au posibilitatea de studia în Regatul Unit

În anul 2015, elevii hunedoreni pot petrece al treilea an de liceu în Marea Britanie prin intermediul unor burse şcolare oferite prin programul “Headmasters and Headmistress” Conference

elevi

Elevii hunedoreni au oportunitatea de a petrece al treilea an de liceu, respectiv clasa a XI-a, într-o şcoală indepedentă din Marea Britanie, printr-o bursă care acoperă taxa şcolară anuală, cazarea şi cheltuielile de masă. Programul de burse este oferit de “Headmasters and Headmistress” Conference, o asociaţie de şcoli independente din Marea Britanie.


Un plus pentru liceeni

Prin programul care se desfăşoară în Europa Centrală şi de Est, liceeni au posibilitatea de a se familiariza atât cu limba engleză, cât şi cu sistemul “boarding school”, prin care tinerii locuiesc şi studiază împreună. De asemenea ei îşi pot dezvolta abilităţile, dincolo de spaţiu academic, prin participarea la diverse activităţi extracurriculare din domeniul artei, sportului sau culturii. Fiecare licean selectat va studia într-un liceu potrivit profilului şi specializarii urmate în ţară.

Încrierile la preselecţie, on-line

“Înscrierile în acest program se fac până la data de 30 noiembrie 2014, conform cu indicaţiile de pe site-ul http://www.burselehmc.jaromania.org. Procesul de evaluare implică mai multe etape de selecţie a candidaţilor. Pentru preselecţie elevii trebuie să trimită un formular de aplicaţie electronic care se găseşte pe site, iar pentru selecţia finală, cei care rămân în concurs, trebuie să deţină un atestat de cunoaştere a limbii engleze, recunoscut international (Cambridge, TOEFL, IELTS) şi să participe la un interviu cu reprezentanţii HMC din Marea Britanie” spune Alice Duţu, coordonator al acestui program. Deoarece de aceste burse beneficiază elevii din mai multe ţări, pentru liceeni români care doresc să studieze în Regatul Unit, există doar şapte locuri, pentru anul 2015. Înainte de plecare în Marea Britanie, în iulie 2015, elevul trebuie să plătească o taxă administrativă în valoare de 1.500 de lire.

 [box type=”info” border=”full”]Condiţii pentru înscriere

Elevii interesaţi de aceste burse trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de eligibilitate:să fie înscrişi într-o formă de învăţământ de nivel liceal, fiind în prezent (anul şcolar curent) în clasa a X-a; să nu ocupe, la momentul înscrierii, un loc într-o şcoală din Marea Britanie; venitul părinţilor (brut, combinat) pe anul 2014 să nu depăşească echivalentul în lei a 25.000 lire, iar vârsta elevului trebuie să fie la 1 septembrie 2015 între 16 ani şi 17 ani şi 6 luni.[/box] 

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Știri Recente