După ce la Petroşani mii de oameni au petrecut în stradă, la manifestările reunite sub genericul de Zilele Municipiului Petroşani, acum este rândul Petrilei să intre în sărbătoare.
Reprezentanţii administraţiei publice locale au alocat 45.000 de lei pentru Zilele Petrilei, manifestare ce va fi organizată în perioada 15 – 16 iunie în parteneriat cu Formaţia Triton. Anul acesta sunt 520 de ani de la atestarea documentară a oraşului, aşa că este un motiv în plus de sărbătoare. Viceprimarul Vasilică Jurca spune că deschiderea oficială a manifestărilor va avea loc în data de 15 iunie, cu Parada portului Popular. La acest eveniment participă ansamblurile Bujorii Muntelui şi Junii Petrileni, precum şi localnici din satele aparţinătoare, cu cai şi căruţe. De asemenea, fanfara oraşului va cânta la clubul din Petrila. Iar de la ora 17.00 începe un spectacol de muzică populară şi uşoară, susţinut de talente locale şi artişti consacraţi. Manifestările continuă în data de 16 iunie, când spectacolul va continua, tot de la ora 17.00. Două ore scena va fi a talentelor locale, apoi publicul va fi din nou încântat de artişti deja consacraţi.