2.7 C
Deva
luni, ianuarie 30, 2023

Studenţi hunedoreni specialişti în robotică, pe podium

Hunedorenii Andrei Vaida şi Alexandru Tiliuţă au obţinut locul doi, la două probe din cele patru, în cadrul Concursului Internaţional de Robotică, desfăşurat la Timişoara la sfârşitul săptămânii trecute

 

Echipa FIH (Facultăţii de Inginerie din Hunedoara), compusă din doi studenţi, ambii în anul terminal la Informatică Industrială, a obţinut locul doi la două probe, în cadrul Concursului Internaţional de Robotică, desfăşurat la Timişoara la sfârşitul săptămânii trecute. În cadrul evenimentului cei mai buni elevi şi studenţi îşi demonstrează cunoştinţele în domeniul roboticii şi inteligenţei artificiale.


Inteligenţă artificială

Secţiunea RoboTec, dedicată pasionaţilor de robotică  are loc în cadrul proiectului iTEC (IT Engineering Contest) şi este considerat cel mai important concurs din domeniul tehnicii, organizat  în zona de vest a României. Peste 16 echipe din ţară şi de peste hotare s-au prezentat la secţiunea RoboTec. Concursul a avut loc la Universitatea Politehnica Timişoara şi a fost împărţit pe patru probe: Labirint, Urmărirea liniei, Sumo şi Freestyle. Hunedorenii Andrei Vaida şi Alexandru Tiliuţă s-au prezentat cu mai mulţi roboţi în concurs, dar juriul a fost impresionat de cei prezentaţi în cadrul probelor de Labirint (robotul trebuie să ajungă în cel mai scurt timp posibil de la un punct de plecare până în punctul final) şi Mini Sumo (roboţii trebuie să fie capabili să îşi scoată adversarii din arenă, testând astfel şi capacitatea creatorului său). “Am lucrat câteva luni la acest proiect dar pot să spun că sunt mândru de rezultatele obţinute. Am terminat cu totul vineri dimineaţa la ora 6, iar concursul a avut loc sâmbătă, la Timişoara. Robotul cu care am obţinut locul II la secţiunea Labirint este totodată şi lucrarea mea de licenţă”, povesteşte Andrei Vaida.

Dintre cei peste 300 de competitori pasionaţi de tehnică înscrişi în concurs, o parte nu s-au prezentat, deoarece nu au finalizat roboţeii în timp util.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Știri Recente