Zeci de ani de muncă, mii de copiii care i-au trecut pragul şi au învăţat câte în lună şi în stele, şi o multitudine de premii care îi confirmă încă o dată, valoarea. Profesorul Mircea Lac, expert în materie de tradiţii populare,aduce fiecare generaţie de copii mai aproape de tradiţiile care s-au pierdut undeva, de-a lungul anilor
De peste 40 de ani, profesorul Mircea Lac sădeşte în sufletele copiilor, dar şi ale tinerilor, dragostea pentru meşteşugurile populare.Copiii învaţă în cadrul atelierului, cum să picteze o icoană pe sticlă sau pe lemn, cum să încondeieze un ou sau să realizeze o sculptură în lemn.
Taberele de creaţie, dezvoltă cunoştinţele copiilor
Zeci de elevi de la Liceul de Arte „Sigismund Toduţă”, de la clasele de plastică, preferă să vină la orele ţinute de profesorul Lac şi să înveţe lucruri noi despre cultura populară tradiţională, dar şi simblouri şi semnificaţii demult uitate, în secolul vitezei. Expert în materie de tradiţii populare, profesorul îndrăgit de generaţii de învăţăcei, profeseazăla Şcoala de Artă Populară din cadrul Liceului Pedagogic din Deva. Pe timpul verii, profesorul organizează tabere de creaţie şi cercetare, unde tinerii descoperă meşteri populari autentici şi lucrări arhaice realizate în stilul tradiţional. În două astfel de tabere desfăşurate în Ţinutul Pădurenilor, elevii participanţi au descoperit chiar elemente semantice negative folosite în pădurănime. De asemenea, majoritatea taberelor de creaţie au fost finalizate prin lucrări deosebite, multe dintre ele fiind premiate la concursurile cu tematică populară tradiţională.
Locul I, la etapa judeţeană
Cu mulţi dintre elevii pasionaţi de artele tradiţionale, profesorul a participat şi la diverse concursuri de profil, naţionale şi internaţionale, cu care a câştigat o multitudine de premii. Ultimul dintre acestea, la care echipa din Deva s–a clasat pe locul I a fost etapa judeţeană a Concursului Interdisciplinar „Cultură şi civilizaţie în România”, desfăşurat la Haţeg, la sfârşitul lunii martie. „Este vorba despre un concurs cu încărcătură ştiinţifică şi culturală, din punctul meu de vedere, cel mai important concurs de acest gen, care se ţine la noi în ţară. Este o competiţie la nivel de olimpiadă. Copiii au participat la secţiunea de Etnografie cu proiectul ”Tehnica ţărănească tradiţională prin jocurile copiilor”, spune profesorul.
Luni de muncă, cu rezultate pe măsură
Proiectul a fost compus pe de o parte dintr-un material ştiinţific, pe tema aleasă, un proiect de conservare dar şi ilustrarea practică a temei alese, în maximum 15 minute. Cei trei elevi care au participat la compeţiţia desfăşurată la Haţeg au muncit de la începutul anului şcolar ca să realizeze jucăriile din lemn tradiţonale, cu care au convins juriul că sunt cei mai talenţati concurenţi. Pentru realizarea acestora, cei trei elevi de la Liceul „Sabin Drăgoi” pe lângă talent şi pasiune pentru sculptură au trebuit să folosescă noţiuni de fizică şi de mecanică, să se folosească de pârghii complicat îmbinate, dar şi de forţa gravitaţională. Rezultatul orelor de muncă s-a concretizat în jucării tradiţionale, culese din popor, cu forme interesante şi deosebite şi cu mecanisme ingenioase, aflate în componenţa lor. Gabriela Bădică şi Răsvan Manea din clasa a IX-a, împreună cu Raluca Pârva, elevă în clasa a X-a şi-au ilustrat tema sub forma unei scenete, în care erau expuse pe rând jucăriile, şi era prezentat modul în care au fost executate fiecare. Acum, echipa de la Liceul Pedagogic sub coordonarea profesorului Elena Mihu şi Mircea Lac, se pregăteşte intens pentru faza naţională a competiţiei, care va avea loc la începutul lunii iunie. „De 12 ani, de când particip cu copiii la acest concurs, întotdeauna am ajuns la faza pe ţară. Iar de nouă ori am luat premiul I, la acest nivel”, adaugă profesorul.
[wzslider autoplay=”true” height=”600″]
Atraşi de jucăriile „culese” din popor
Copiii din vremurile noastre, care cunosc doar jucăriile industriale, provenite de pe rafturile magazinelor, s-ar juca şi acum cu jucării din lemn. Executate ca acum câteva zeci, chiar sute de ani în urmă, de copiii altor vremuri, aceste micuţe obiecte ingenios combinate, nu se mai găsesc. „Am făcut un experiment cu o clasă a II-a de la Liceul de Arte, care au venit în vizită. Învăţătoarea credea că nu am să îi pot stăpâni. Le-am arătat toate jucăriile, cum acţionează şi stăteau toţi cu gura căscată. Unul dintre copii mi-a spus: Dumneavoastrăveniţi din viitor!Au rămas atât de impresionaţi, aşa de încântaţi, că nu se mai dădeau plecaţi. Copilului trebuie să i se pară interesantă jucăria, să vadă el mecanismul, să vadă cum funcţionează. Pe vremuri, dacă o meşterea el şi vedea cum funcţionează era o mare mulţumire. Dacă se strica, ştia cum să o repare, pentru că era executată de el” adaugă profesorul Lac.
De-a lungul timpului, dascălulîn meşteşugurilorfolclorice a mai observat un amănunt tulburător. Copiii, pe timp ce trece, îşi pierd îndemânarea. Tocmai din cauză că nu îşi mai folosesc mâinile şi imaginaţia. În satul tradiţional de când învăţau să umble şi până se stabileau la casa lor, copiii şi mai apoi tinerii îşi confecţonau mai întâi jucării, apoi diverse obiecte care erau oferite ca semn de preţurire pentru viitoarea mireasă. Toate aceste ritualuri simbolice s-au pierdut undeva în negura timpului.
Drumul spre Rai, încrustat pe banala furcă de tors
Potrivit profesorului Lac, suntem judeţul cele mai bogat în tradiţii din ţară. Multe dintre acestea nu se mai păstrează, pentru că şi-au pierdut semnificaţia.Dar pe vremuri, fiecare obiect avea o poveste şi o semnificaţie. “Furcile de tors, sculptate în lemn, erau împodobite cu diverse simboluri, minuţios lucrate, timp de câteva luni. Aceste furci, erau făcute cadou de băieţii care făceau curte unei fete, iar fetele erau foarte încântate, în cele mai multe dăţi. Chiar dacă pe atunci, nunţile erau oarecum aranjate, era o regulă nescrisă, care era respectată de toţi. Dacă un băiat făcea cadou unei fete o furcă, iar fata o rupea, atunci nimeni nu mai zicea nimic. Fata avea dreptul oarecum, să decidă” ne explică profesorul Lac.
Banala furcă de tors era încărcată de simboluri cosmice. „La bază erau reprezentatepăsările sufletului, care după ce moare, se spunea că se transformă în pasăre, să poată trece pe lumea cealaltă. Urma apoi Calea Laptelui, pe unde se urcă sufletul spre ceruri, şi cele nouă vămi pe unde dă socoteală pentru ce a făcut pe pământ. Şi toate ajungeau în Rai, ilustrat prin brad, soarele şi stele. Toată mitologia românească despre existenţa lumii, stă în furca asta. Cu bradul cosmic care susţine cerul. Este foarte interesant” adaugă profesorul, explicând simbolurile de mult uitate şi înlocuite acum cu foarte mult ornament. „Când apare prea mult ornament, dispare semnificaţia”, crede el.
„Lingurile Dragostei”
Tot încărcate de simboluri care astăzi s-au pierdut sunt zeci şi zeci de obiecte, pe care Mircea Lac le adună din diverse locaţii din ţară şi apoi încearcă să le păstreze prin copii executate la mare artă. Un alt obiect păstrat în vechime, de la nuntă şi până când unul dintre soţi trecea pe lumea cealaltă erau „Lingurile Dragostei”. Lingurile, sculptate în lemn, erau legate între ele cu un lanţ sculptat tot din lemn, totul fiind executat cu măiestrie de către meşter, dintr-o singură bucată. Era foarte mult de muncă, iar sculptorul trebuia să aibă viziune în spaţiu. Lingurile cu care mirii se ospătau simbolic în timpul nunţii, se păstrau în odaia cea bună a a casei, iar când unul dintre soţi se prăpădea, lanţul era rupt, iar lingura se punea în coşciug, alături de răposat.
Nu mai ştim multe lucruri despre noi
Toate aceste vechi ritualuri şi practici magico religioase, executate de sute şi sute de ani de către înaintaşii noştri ar trebui să fie cunoscute de fiecare. Tocmai de aceea, profesorul Lac încearcă să îi înveţe pe copii, o parte din cultura populară tradiţională românescă. „Cultura tradiţională populară, ne reprezintă pe fiecare. Este o părticică din noi. Dacă n-am avea-o am fi altcineva. Este păcat că noi nu mai ştim multe lucruri despre noi. Devenim nişte nimeni şi atunci suntem fără busolă, dezorientaţi, bănuiesc. Eu fac asta pentru ca copiii să încerce să-şi regăsească identitatea lor naţională. Deşi şi acest cuvânt s-a cam compromis de nişte ani buni” crede profesorul Lac.
