Pădurile înconjoară aproape complet Poiana Răchiţelii, unul dintre satele pitoreşti din Ţinutul Pădurenilor, iar localnicii spun că datorită lor, se simt un pic mai protejaţi în faţa capriciilor vremii.
„Altfel, vijeliile de iarnă ar fi fost crâncene”, spune Aurica, una dintre sătence. Femeia, la fel ca majoritatea oamenilor din satul de munte, are locuinţă şi în Hunedoara, însă a preferat să înfrunte vremea rece în căsuţa de lemn din Poiana Răchiţelii.
„Avem grijă unii de ceilalţi, aveam grijă de animalele din curte, facem focul tot timpul şi ne-am făcut provizii pentru iarnă, din ce am mai cultivat în grădină şi din carnea celor doi porci pe care i-am tăiat în iarna asta. Totuşi, parcă demult nu am mai văzut o aşa vreme de iarnă. A nins în ultimele zile şi a viscolit, cum nu am mai văzut de mulţi ani”, spune Aurica. Femeia îşi croieşte cu greu potecă prin zăpada care ajunge la jumătate de metru, pentru a aduce apă vacilor.
„De mulţi ani nu a mai fost aşa zăpadă ca acum. Dar noi suntem obişnuiţi. Avem fânul adunat în grajd, lemnele strânse şi în beciuri provizii. Au fost ani când zăpezile treceau peste gardurile caselor”, spune un alt localnic, ieşit la deszăpezit în curte.
Poiana Răchiţelii, localitatea cea mai populată dintre satele comunei Cerbăl, se află la circa 40 de kilometri de Hunedoara în Munţii Poiana Ruscă.
Satul în care locuiesc circa 100 de oameni se înfăţişează pe o culme înconjurată de codrii seculari, la capătul unui traseu care urcă aproape continuu de la Castelul Corvinilor, pe valea pârâului Zlaşti până la izvoarele acestuia, aflate la peste 1.000 de metri altitudine. Drumul principal spre Poiana Răchiţelii traversează aşezările Cerbăl şi Socet, cu câteva zeci de locuitori şi case vechi ridicate pe creste, în mijlocul unor păduri întinse ce acoperă versanţii.
Cei mai mulţi dintre localnici lucrau în trecut la exploatările forestiere din zonă şi la minele de talc din Lelese şi de fier, de la Vadu Dobrii. Alţii munceau în combinatul din Hunedoara. În prezent, mulţi dintre săteni sunt oameni în vârstă, care îşi au grijă de gospodăriile vechi, cu case ridicate de lemn, în urmă cu circa un secol. În sat, mai multe case de vacanţă au apărut în ultimii ani, păstrând în arhitectura lor specificul zonei de munte.
