Duminică, în jurul orei 00:40, poliţiştii au observat în trafic un autoturism care se deplasa sinuos pe bulevardul Decebal, din Deva, spre intersecția semaforizată cu bulevardul Iuliu Maniu.
Au solicitat oprirea autoturismului folosind semnalele acustice și luminoase, dar șoferul și-a continuat deplasarea și a pătruns în intersecția cu bulevardul Iuliu Maniu, trecând pe culoarea roșie a semaforului şi oprindu-se la intersecția bulevardului Iuliu Maniu cu aleea Magnoliei.
„La volanul autoturismului, poliţiştii au identificat un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Deva, cu privire la care, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat că nu deține permis de conducere. Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, motiv pentru care a fost condus la U.P.U. Deva, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.