Moartea celor trei muncitori, striviți sub greutatea mai multor tone de pământ și bolovani din versantul prăbușit a fost a doua mare tragedie petrecută în 2017, în zona de la poalele Cetății dacice Bănița. În aprilie 2017, la mai puțin de zece kilometri, pe aceeași cale ferată, un marfar a deraiat, iar cei doi mecanici ai loclomotivei au murit pe loc în urma accidentului.
Sâmbătă, în jurul orei 12:00, trei muncitori care lucrau pe un șantier de pe calea ferată Petroșani – Simeria au murit în urma unei alunecări de teren, în zona Cheilor Băniței. „În 4 noiembrie 2017, la ora 11:49, un apel la 112 anunţa o situaţie de urgenţă, în zona Peştera Bolii, în urma căreia trei persoane care executau lucrări de consolidare la un pod de cale ferată au fost surprinse de un mal de pământ. Din informaţiile primite de la faţa locului s-a constatat faptul că două dintre victime erau acoperite în totalitate de pământ şi bucăţi de rocă, iar cea de a treia victimă a fost surpinsă parţial, având un picior prins sub o bucată de rocă, aceasta din urmă fiind declarată decedată”, informa Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara. După cinci ore de la începerea intervenției, toți cei trei muncitori decedaţi în urma alunecării de teren au fost scoşi de sub malul de pământ şi bolovani. Victimele aveau între 45 de ani și 58 de ani şi erau din judeţul Bacău.
Intervenţia a fost una dificilă și a presupus o atenţie sporită din partea salvatorilor, peste 20 de oameni fiind implicați în operațiuni, a informat ISU Hunedoara.
„Muncitorii care executau această lucrare nu sunt ceferişti, sunt angajaţii firmei SC Confer Grup – SC Radaria. Lucrările la podul respectiv sunt incluse in programul de reabilitare poduri-podeţe, lot RCF Timişoara, derulat din fonduri europene. Firma care execută lucrările este Sc Confer Grup – SC Radaria, iar termenul de finalizare a lucrărilor este noiembrie 2017. Facem precizarea că lucrările se executau pe firul II, traficul feroviar fiind operaţional doar pe firul I. Nu a fost oprită circulaţia feroviară, trenurile care tranzitează zona Petroşani – Băniţa circulând pe firul I”, a informat CFR Infrastructură.
Inspectorii de muncă și procurorii au demarat anchete pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragedia. „În cazul accidentului de muncă de la Peştera Bolii, poliţiştii de la Transporturi Feroviare efectuează cercetări în REM, împreună cu inspectorii de la ITM Hunedoara, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, pentru ucidere din culpă, neluarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă, în vederea stabilirii circumstanţelor în care s-a produs incidentul”, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara.
Marfarul morții
În luna aprilie, la doar câțiva kilometri distanță, pe aceeași cale ferată care trece pe la poalele cetății dacice Bănița și pe lângă Peștera Bolii, s-a petrecut un alt accident cu urmări dezastruoase. Tot într-o sâmbătă, în 8 aprilie 2017, în jurul orelor 14:30, un tren de marfă a deraiat între staţiile CFR Băniţa şi Merişor, în apropiere de Petroşani, iar doi oameni, un mecanic de locomotivă în vârstă de 66 de ani şi ajutorul său, în vârstă de 58 de ani au murit. Cei doi conduceau o garnitură cu 16 vagoane, aparţinând operatorului privat Unicom Tranzit. Se deplasau dinspre Petroşani spre Simeria, iar scurt timp după ce trenul a părăsit gara Petroşani şi înainte de a intra în staţia Merişor, mecanicul trenului a anunţat defecţiuni la sistemul de frânare. A alertat impiegatul din următoarea gară, Merişor, că nu mai poate controla frânele garniturii şi că trebuie să i se facă loc pe linie. Într-o coborâre lină, cu o declivitate de 16 – 17 la mie, urmată de o curbă, trenul a deraiat. Locomotiva în care se afau cei doi mecanici a sărit de pe şine şi s-a înfipt în terasament, chiar pe viaductul construit peste pârâul Merişor şi DN 666. Viteza locomotivei, la impact, era de 95 de kilometri pe oră, informa ITM Hunedoara, iar cei doi mecanici erau băuți, potrivit medicilor legiști. Patru vagoane s-au prăbuşit de pe pod, în zgomote infernale, de la o înălţime de peste 10 metri, iar linia ferată a fost distrusă pe o distanță de peste 100 de metri.
FOTO: ISU Hunedoara.