10.7 C
Deva
vineri, martie 29, 2024

Drone achiziționate de primărie pe fonduri europene. De ce spune primarul că sunt utile

Mai puțin de 1.000 de locuitori numără comuna Blăjeni din nordul județului Hunedoara, o așezare cunoscută pentru frumusețile sale naturale, însă cu o populație în continuă scădere.

Autoritățile locale ale comunei cu sate răsfirate pe culmi, în Apuseni, au obținut o finanțare de peste 1,8 milioane de lei, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru realizarea unui sistem de supraveghere a domeniului public, care va cuprinde, printre altele, instalarea a două stații de reîncărcare pentru vehicule electrice și achiziția unor drone.

Autoritățile din Blăjeni susțin că primăria avea nevoie de drone, dar și de stații de încărcare electrică.

„Cele două drone care vor fi achiziționate prin proiectul finanțat prin PNRR nu sunt un moft. Ele vor fi folosite de Serviciul voluntar pentru situații de urgență din Blăjeni, pentru a supraveghea culturile agricole și pădurea, astfel încât să contribuie la prevenirea extinderii unor incendii de vegetație. În urmă cu trei ani, un astfel de incendiu a cuprins mai multe hectare de pădure și a provocat pagube în rezervația Buceș Vulcan, arie naturală protejată, care se află și pe raza comunei noastre”, spune Flavius Horia Jurcă, primarul comunei Blăjeni.

Potrivit primarului, stațiile electrice care vor fi achiziționate cu fonduri europene vor folosi atât localnicilor care au sau vor să își achziționeze mașini, cât și pentru microbuzul școlar pe care autoritățile îl vor achiziționa în viitor. Același proiect din comuna de la granița județelor Hunedoara și Alba vizează achiziția de mobilier stradal inteligent (stație de autobuz smart, băncuțe stradale cu afișaj electronic, băncuțe de interior cu funcții de încărcare a dispozitivelor electronice, coșuri de gunoi smart, parcări inteligente pentru biciclete), susține Flavius Horia Jurcă.

Nu au putut fi depuse, prin PNRR, proiecte pentru modernizarea infrastructurii rutiere, una dintre problemele cu care se confruntă unele dintre satele comunei Blăjeni, mai spune primarul. În județul Hunedoara, 75 de proiecte în valoare de 171,5 milioane de lei, depuse de administrațiile locale, au primit finanțare prin PNRR.

Foto: Lucian Ignat

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/