Mai mulţi localnici din Deva au devenit ţinte pentru doi elevi de la Liceul de Arte “Sigismund Toduţă”, din Deva. Adolescenţii Richard A. (16 ani) şi Cezar B. (15 ani) s-au filmat în timp ce aruncau saci menajeri, umpluţi cu apă, înspre capul trecătorilor. În filmuleţul postat apoi pe pagina de socializare a unuia dintre tineri, aceştia arată cum au pregătit „bombele cu apă”, pentru a le arunca din balconul apartamentului aflat la etajul nouă al blocului. Elevii s-au înregistrat în timp ce se amuzau pe seama faptului că au nimerit un trecător.
„Poliţia Locală Deva i-a identificat şi sancţionat cu amendă pe cei doi adolescenţi din Deva care au aruncat cu un sac plin cu apă după un trecător. Sacul a fost aruncat de la ultimul etaj al unuia dintre blocurile turn de pe Aleea Crizantemelor, iar întreaga scenă a fost filmată şi postată de aceştia pe un site de socializare. Cei doi sunt elevi la un cunoscut liceu din Deva”, a informat Poliţia Locală Deva.