Turiștii care vizitează în aceste zile Sarmizegetusa Regia pot vedea o expoziție mai puțin obișnuită. Bulgării de zăpadă așezați de natură pe stâlpii marelui sanctuar rotund capitala dacilor au luat forma reprezentări artistice.
„Astăzi, la Sarmizegetusa Regia, s-a vernisat, în liniște, o expoziție inedită. Balerine, lei, dragoni, îndrăgostiți și multe alte reprezentări au fost expuse, în deplină legalitate, în Marele Templu Circular. Curatori au fost, extrem de generos, Neaua, Vântul, Soarele și SPAMI (n.r. Serviciul Public de Administrare a Monumentelor Istorice). O expoziție care merită vizitată. Se dedică această expoziție colegei noastre Claudia Petrina Necula cu ocazia zilei sale de naștere”, a anunțat Administrația Sarmizegetusa Regia, în invitația pe care le-a făcut-o turiștilor, pe Facebook, în fosta capitală a Daciei.
Sarmizegetusa Regia face parte din ansamblul cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei aflate în patrimoniul mondial UNESCO. Fosta capitală a Regatului dac esta unul dintre cele mai populare monumente istorice ale României. Sarmizegetusa Regia a fost centrul economic, religios şi politic al Daciei, înainte de războaiele daco-romane din jurul anului 100. Oraşul antic înconjurat de zidurile ce pot fi văzute şi în prezent, se întindea pe o suprafaţă de trei hectare, susţin istoricii, iar la poalele cetăţii, pe o rază de trei kilometri, se aflau numeroase aşezări civile. Mai mult, pe vârfurile munţilor care înconjurau Sarmizegetusa Regia, dacii au ridicat cetăţi de apărare, iar în vremurile de restrişte, populaţia îşi găsea adăpost în aşezarea din munţi. Templele şi sanctuarele din Sarmizegetusa Regia au fost dispuse pe două terase, iar unii istorici au stabilit că au fost ridicate unele din vremea regelui Burebista, iar altele în vremea lui Decebal, în care aşezarea s-a aflat în apogeul dezvoltării sale economice.