15 C
Deva
duminică, mai 28, 2023

Gara din Brad a împlinit 125 de ani

Gara Brad a fost inaugurată în 6 decembrie 1896, odată cu sosirea primului tren de călători care a circulat vreodată pe ruta Brad – Sântana (judeţul Arad).

Clădirea a fost construită după modelul staţiilor din oraşele Imperiului Austro-Ungar şi îşi impresiona oaspeţii prin arhitectura sa. Parcul, piaţa depoul şi anexele sale, acum abandonate şi degradate, completau priveliştea uneia dintre cele mai frumoase gări din vestul României.


De 125 de ani, circulaţia feroviară între oraşul de la poalele Apusenilor şi localităţile din vestul României s-a desfăşurat aproape neîntrerupt. Timp de un deceniu, în perioada 1987 – 1997, cât a funcţionat calea ferată Brad – Deva, regiunea a fost legată feroviar şi de sudul României. Traficul feroviar s-a redus considerabil după 1990, când minele şi uzinele din regiunea Bradului au intrat în declin şi odată cu modernizarea şoselei Deva – Brad – Oradea (DN 76).

Timp de peste un deceniu, staţia CFR a fost neglijată aproape complet, ajungând să se ruineze. Localnicii din Brad au depus numeroase petiţii în care au solicitat autorităţilor statului român renovarea clădirilor de patrimoniu din arealul gării.

Doar clădirea de călători a fost cuprinsă într-un proiect de restaurare. A intrat în reparaţii capitale în 2016, iar lucrările, finanţate de CFR cu peste un milion de lei, s-au întins pe aproape trei ani. Până în 2019, faţadele gării au fost restaurate, acoperişul a fost înlocuit, iar înfăţişarea clădirii zugrăvite în galben s-a schimbat complet. Lucrările de reabilitare a spaţiilor din interiorul clădirii au fost oprite în urmă cu doi ani, iar mai multe încăperi au rămas neamenajate. Între timp, o suprafaţă mare din tavan s-a prăbuşit în holul gării.

În apropierea clădirii, alte construcţii feroviare vechi de peste un secol s-au ruinat, iar piaţa şi parcul din faţa staţiei CFR au rămas neamenajate. Clădirea a rămas închisă în aşteptarea continuării reparaţiilor. Peroanele ei sunt mai tot timpul pustii, la fel şi singurul tren care mai circulă din Brad, spre Ineu.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Știri Recente