Robert Nelson Boyd, un explorator și scriitor englez din secolul al XIX-lea, a lăsat posterității una dintre cele mai prețioase mărturii despre ținuturile și traiul românilor din acea epocă. Boyd a călătorit în Transilvania și Țara Românească în jurul anului 1870 și a publicat un reportaj amplu, numit „O vizită în Principatele dunărene”, într-una dintre cele mai faimoase reviste ale vremii, „Ilustrated Travels” (Călătorii ilustrate), editată de Societatea Georgafică Regală din Mare Britanie. Aventurierul englez a călătorit până la Deva cu trenul, apoi și-a continuat drumul pe ruta Hunedoara, Hațeg, Valea Jiului, Pasul Vulcan, Târgu Jiu și București. A oferit detalii despre orașele și satele vizitate și despre oamenii întâlniți și despre evenimentele mai puțin obișnuite trăite în zilele petrecute printre români.
„Cea mai apropiată stație de cale ferată de Hunedoara este Deva, un oraș cu oarecare importanță, situat pe malul râului Mureș, o fostă garnizoană a trupelor austriece. Vechea cetate, ale cărei ruine pot fi văzute pe un deal care se ridică abrupt din câmp, a fost distrusă în 1849 de trupele rusești, care au invadat Transilvania pentru a sprijini Austria în a înăbuși ceea ce a fost denumită revoluția lui Kossuth. Cetatea Devei a fost devastată și nu a mai fost reparată de atunci, iar regimentele austriece au fost așezate la poalele ei și în oraș. În timpul vizitei mele, ultimele trupe se pregăteau de plecare și urmau să îi ușureze pe localnici de neplăcerea de a avea printre ei soldați străini”, scria exploratorul.
Românii văzuți de Boyd
Robert Boyd a poposit la un han din Deva, însă doar pentru a lua masa, înainte de a fi din nou gata de plecare, spre Hunedoara. „Am trecut pe lângă dealurile ocupate de vii. Vinul de pe valea Mureșului, din Arad la Deva, este cel mai bun din Ungaria. Dar din Deva caracterul culturilor începe să se schimbe, podgoriile dispar și nu sunt decât câmpuri întinse de porumb sau pajiști imense pe care pasc cirezi de tauri, vaci de lapte, cai și chiar și bivoli, turme de oi și porci. Și înfățișarea, portul și limba oamenilor se schimbă. Cizmele și hainele elegante ale maghiarilor sunt înlocuite cu opincile și cămășile valahilor, iar sunetele ridicate ale ungurilor, cu tonurile mai domoale ale bastarzilor latini numiți români. Aici suntem deja în ținutul colonizat de romani și ocupat acum de descendenții lor. Chiar și numele Deva are origini romane și este identic cu numele pe care îl purta orașul nostru Chester, în vremea ocupației romane a Marii Britanii”, relata britanicul.
Boyd remarca diferența între portul elegant al locuitorilor Vienei și țăranii români din Deva, îmbrăcați în piei de oaie și încălțați cu opinici, dar se arăta impresionat de frumusețea românilor. „Ca o regulă, bărbații sunt extrem de arătoși, cu fețele ovale, cu trăsături bine modelate, cu chipuri inteligente, manierele lor bărbătești indicând că acceptarea descendenței dintr-o nație de războinici. Invariabil, ei poartă părul lung, negru, în plete, care le cad grațioase peste umeri. Și văzuți în mijlocul țării lor frumoase, ei formează una dintre cele mai pitorești aparențe pe care ochii se pot aținti”, scria savantul englez.
Femeile nu contrastau însă favorabil cu înfățișarea bărbaților, adăuga acesta. „Ele sunt, în general, mici și trăsăturile lor sunt uzate și aspre de expunerea la munca grea, timpurie. De la o vârstă fragedă, femeia valahă este silită să lucreze afară, iar fumusețea ei este tulburată de efectele muncii grele. Ocazional, excepția acestei reguli este întâlnită în satele mai mari unde găsim țărani bogați și destul de educați care nu își trimit fiicele să muncească în câmp, și ele pot fi văzute posedând o frumusețe naturală, îmbunătățită de încrederea lor și purtarea simplă”, relata exploratorul. Ținutul Devei și al Hunedoarei i se înfățișa ca un loc seducător. „De-alungul lanurilor de porumb erau dovleci imenși, pepeni și castraveți, crescuți pe pământ. Pe ici pe colo, câte o livadă de pruni roditori, cu fructe purpurii, care trăgeau în jos ramurile. Apoi o pădure de stejar și castani, sub care turmele de porci sunt lăsate în voia lor. În pășunile din vale, un număr mare de vite erau la păscut, iar de-a lungul drumului am trecut pe lângă turme de oi luate din Hațeg, unde un târg avea loc la acea vreme”, relata Robert Boyd, în 1870.
