De mai bine de doi ani Consiliul Judeţean Hunedoara a solicitat Guvernului României preluarea în administrare a cetăţilor dacice Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie – Luncani şi Băniţa, după modelul Sarmizegetusa Regia. Până în prezent, demersurile autorităţilor judeţene s-au lovit de dezinteresul reprezentanţilor statului român. Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a precizat însă că au fost făcute demersuri pentru ca situaţia monumentelor UNESCO să se îmbunătăţească.
„Situația cetăților dacice, aflate pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, este una dintre cele mai îngrijorătoare, ea fiindu-mi semnalată pe diferite canale încă din primele zile de când am preluat mandatul la acest minister. Doresc însă să vă reamintesc că, în afara Programului Multianual de Cercetări în cetățile dacice din Munții Orăștiei, program care mai mult nu a funcționat, decât a funcționat, și pe care dorim să le repunem în funcție anul acesta, Ministerul Culturii nu deține, din păcate, prea multe pârghii pentru a interveni direct. Din anul 2013, situl arheologic Sarmizegetusa Regia a fost preluat în administrare de Consiliul Județean Hunedoara, iar celelalte situri se găsesc pe terenuri care nu se află în administrarea directă a vreunei instituții publice centrale sau locale. La nivel ministerial, am dat deja aviz favorabil unei inițiative legislative de modificare a legii nr. 46/2008, Codul Silvic, care are în vedere scoaterea definitivă din fondul forestier, fără nici un fel de obligații, a suprafețelor de teren pe amplasamentul cărora se află monumente istorice care fac parte din Lista Patrimoniului Mondial UNESCO”, a informat Vlad Alexandrescu.
Scrisoarea deschisă a istoricului Ioan Piso
Mesajul publicat de ministrul Culturii reprezintă un răspuns adresat istoricului Ioan Piso, care a atras atenţa, într-o scrisoare deschisă, asupra situaţiei monumentelro UNESCO din Munţii Orăştiei. „Să luăm acum zona Munților Orăștiei, care a fost făcută praf. Cunoaștem sute de orașe grecești și romane în bazinul mediteranean, dar civilizația dacică este unică, iar manifestările ei majore au avut loc în Munții Orăștiei. Cu atât mai mari și mai de neînlocuit sunt pierderile suferite aici. S-a ajuns atât de departe, încât nici nu știu dacă mai este ceva de furat. În fața unor asemenea situații autoritățile au închis ochii. Mereu vezi la televizor câte un „norocos“ care a găsit pe undeva câte un tezaur, iar statul îl fericește cu o sumă de bani. Dar dacă nu îl declară și îl trimite în străinătate? Și într-un caz și în celălalt contextul arheologic a fost distrus. Vă rog, domnule Ministru, să inițiați un proiect de lege prin care să se interzică definitiv utilizarea detectoarelor de alte persoane decât făcând parte din instituțiile științifice specializate, iar de către acestea numai conform eticii profesionale”, a scris profesorul universitar Ioan Piso.
În prezent, Samizegetusa Regia este administrată printr-un serviciu înfiinţat la nivelul Consiliului Judeţean Hunedoara, în timp ce aşezările dacice Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie, Băniţa şi Căpâlna, aflate în patrimoniul UNESCO, se află într-o situaţie complicată din punct de vedere juridic. În ultimii ani au fost de vandalizate în repetate rânduri de căutătorii de comori şi de turişti.