- O notă informativă păstrată în arhivele fostei Securităţi, semnată de un apropiat al lui Arsenie Boca, oferea detalii despre cum se comporta călugărul în viaţa de zi cu zi şi mai ales în timpul postului.
Informatorul cu pseudonimul „Nicoară Iulian” relata că îl cunoscuse pe Arsenie Boca de la sfârşitul anilor 1920, când acesta era student la teologie în Sibiu. Din anul 1940, după ce se întorsese din sihăstria de pe Muntele Athos, Arsenie Boca devenise călugăr la Mănăstirea Brâncoveanu din Munţii Făgăraş. Atunci, informatorul Securităţii remarca schimbările prin care trecuse călugărul şi viaţa sa austeră.
„Întors în ţară, a ajuns călugăr la mănăstirea Sâmbăta de Sus, raionul Făgăraş. În scurtă vreme a ajuns chiar stareţul acestei mănăstiri. Ducând o viaţă extrem de severă şi supunându-se unei asceze riguroase, s-a impus atenţiei tuturor călugărilor şi credincioşilor care mergeau la mănăstire. El mânca foarte puţin şi numai legume, numai de post, el dormea jos, pe podele şi se ruga necontenit, stând ceasuri întregi în genunchi la rugăciune”, relata Nicoară Iulian, potrivit documentelor din arhivele Securităţii, citate în volumul „Părintele Arsenie Boca în atenţia poliţiei politice din România” de George Enache şi Adrian Nicolae Petcu.
Acelaşi informator relata că postul îndelungat l-a îmbolnăvit pe călugăr. „A început apoi să predice şi să spovedească credincioşii care veneau la el. Atât în predică, cât şi în spovedanie era sever, aspru cu greşelile, cu păcatele oamenilor. A fost extremist, era riguros şi exagerat în pretenţii de viaţă curată de post, de rugăciune, de înfrânare, de spiritualism. Pentru sine a început să scobească în stânca muntelui, la înălţimi mari, o celulă, unde voia să se retragă şi să trăiască izolat de lume. Construcţia fizică puţin rezistentă; el a fost totdeauna slab, palid, anemic; s-a îmbolnăvit de piept. Medicii i-au interzis postul şi i-au recomandat hrană şi odihnă”, se arată în nota informativă.
Colaboratorul Securităţii remarca renumele de care se putea bucura Arsenie Boca, în anii 1940. „Faima lui de călugăr riguros, de om al lui Dumnezeu, mersese până la marginea ţării. Lumea venea nebună spre el. El a cultivat acest cult al personalităţii şi călugărului Arsenie – aşa îl chema în călugărie – a ajuns om mare, renumit în toată ţara. Era în timpul războiului. Dureri, necazuri şi suferinţe erau multe. Ţăranii şi intelectualii veneau cu sutele, cu miile de pretutindeni să-l vadă, să-l audă, să stea de vorbă cu <<sfântul>> de la Sâmbăta. Trecea în faţa mulţimilor drept, cunoscător al tainelor omului şi făcător de minuni”, se arăta în declaraţia informatorului, din 1964.
Arsenie Boca (Zian pe numele de botez) s-a născut în 1910, în satul Vaţa de Sus (judeţul Hunedoara) și a fost ieromonah, teolog şi pictor de biserici, stareţ la Mănăstirea Brâncoveanu şi apoi la Mănăstirea Prislop. A murit la 28 noiembrie 1989, în Sinaia, la vârsta de 79 de ani, iar potrivit dorinţei sale a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop din Hunedoara, în 4 decembrie 1989.
Aici slujise în anii ´50, înainte ca autorităţile comuniste să îl trimită în închisori şi apoi îi interzică să mai îmbrace straiele preoţeşti. Călugărul Arsenie Boca a devenit tot mai popular după moartea sa, iar din anii 2000, Mănăstirea Prislop, unde odihnește duhovnicul, a devenit unul dintre cele mai aglomerate locuri de pelerinaj din România.
