15.6 C
Deva
duminică, iunie 4, 2023

Proba de foc a Bacalaureatului, „ca examenul pentru permisul auto”

IMG_0005Probele obligatorii de Matematică şi de Istorie ale Bacalaureatului au avut loc astăzi. Examenele au fost uşoare, au declarat cei mai mulţi dintre absolvenţii hunedoreni intervievaţi despre ele, însă peste 220 dintre ei nu s-au mai prezentat la startul acestora.


TEXT: Kate Bakay şi Daniel Guţă

Cei mai mulţi dintre cei aproximativ 3.500 de absolvenţi ai liceelor hunedorene care s-au înscris la probele obligatorii de Matematică sau Istorie ale Bacalaureatului au fost testaţi la matematică. A fost „proba de foc” a Bacalaureatului 2014, aşa cum au numit-o atât elevii cât şi profesorii, iar primele victime ale Matematicii au fost cei peste 220 de elevi care au absentat la examene. Pentru ceilalţi, examenele au fost mai uşoare decât se aşteptau, potrivit declaraţiilor celor mai mulţi dintre adolescenţii intervievaţi. „Testul la matematică a fost ca un examen pentru permisul auto. L-am dat a patra oară şi de data aceasta sper să îl iau. Am stat trei ore în sala de examene şi am scris aproape continuu. Când am ajuns acasă mi-am dat seama că o parte din rezolvări le-am greşit. Am mers pe piste greşite, dar totuşi sper să iau o notă de trecere”, a povestit Marius, un absolvent din Hunedoara.

Spre deosebire de prima probă scrisă din cadrul examenului de bacalaureat, când patru tineri au fost eliminaţi din sală din cauză că au încercat să copieze, la proba desfăşurată ieri nu au fost semnalate incidente. La proba obligatorie a profilului s-au înscris 3.457 de absolvenţi, însă 233 nu s-au prezentat. „În total, la acest examen au fost înscrişi un număr de 3.457 de elevi dintre care 3.224 au fost prezenţi, iar 233 nu s-au prezentat la susţinerea probei. Din fericire, examenul s-a desfăşurat fără incidente şi, spre deosebire de prima probă scrisă, niciun elev nu a fost eliminat din sală”, a declarat Dana Luiza Cioară, inspector în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara. „Elevii au fost pregătiţi de-a lungul celor patru ani pentru astfel de subiecte, cum au fost la matematică, iar în ultimul an au fost pregătiţi pentru subiecte mult mai grele. Dar au fost şi elevi total nepregătiţi. Aceştia vor da rateu. Acum şi dorinţa elevului de a învăţa s-a diluat, în unele cazuri, până către dispariţie. Aceste subiecte nu au pus chestiuni deosebite în faţa candidaţilor. Ele au fost tip standard şi de rutină pentru un elev conştiincios şi rezolvitor al temelor din cei patru ani”, a spus profesorul de matematică Ionel Dăncescu.

În cadrul probei obligatorii a profilului, absolvenţii de la profilele real, tehnologic, militar şi pedagogic au fost testaţi la matematică, în timp ce tinerii care au terminat la uman sau la secţii cu filieră vocaţională au dat examen la istorie. În judeţul Hunedoara aproape 80%  dintre absolvenţi, adică 2.705 au susţinut examenul la matematică.  La fel ca şi la Limba şi Literatura Română, tinerii spun că subiectele au fost destul de uşoare, chiar mai simple decât s-ar fi aşteptat. „Subiectele mi s-au părut uşoare în comparaţie cu ce făceam noi clasă şi cred că m-am descurcat  destul de bine. Eu sper să iau cel puţin nota şapte, poate chiar mai mult”, a declarat au obsolvent de la Colegiul Naţional „Decebal” Deva.

Subiectele la matematică au fost chiar uşurele, acceptabile aş zice. Eu fiind la M1, mă aşteptam să fie mai greu dar m-am înşela”, a spus un alt absolvent.

Eu sincer mă aşteptam la ceva mai greu dar a fost mult mai simplu. Mă aştept la minimum opt”, a spus au absolvent  după ce a ieşit din sala de examen.

Ultima proba scrisă din cadrul examenului de bacalaureat, proba la alegere a profilului, va avea loc vineri, 4 iulie, după care tinerii vor afla luni, 7 iulie, notele pe care le-au obţinut şi dacă au promovat examenul maturităţii.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Știri Recente