Peste 200 de familii hunedorene locuiesc în blocuri-turn fără ascensoare.
Constructorii nu s-au obosit să monteze lifturile, deşi acestea erau prevăzute în proiect. Imobilele au fost date în folosinţă la începutul anilor ‘90, iar locatarii au fost obligaţi să-şi cumpere apartamentele
Patru blocuri cu 8 etaje din două localităţi ale judeţului au fost date în folosinţă înainte de-a le fi fost montate lifturile. Locatarii au fost obligaţi să-şi cumpere apartamentele, cu promisiunea că imobilele vor avea şi ascensoare – al căror preţ a fost inclus în costul locuinţelor.
De atunci însă a trecut un sfert de secol, iar oamenii povestesc despre chinul la care sunt supuşi în fiecare zi, urcând şi coborând „la pas” câte 7 sau 8 etaje.
Cum a rămas fără lift o scară-turn din centrul Simeriei
Turnurile fără lift sunt construite în centrul oraşelor Simeria şi Petroşani. Coincidenţă sau nu, în ambele localităţi, strada pe care se află imobilele are acelaşi nume – 1 Decembrie 1918.
Blocul nr. 104 din Simeria are 3 scări, dar numai una dintre acestea are 8 etaje. Turnul a fost dat în folosinţă în vara lui 1991, iar constructorul nu s-a obosit să-i mai monteze ascensorul prevăzut în proiect.
„Casa liftului a existat la fiecare etaj, până acum 5 ani, dar am zidit-o noi, de teamă să nu cadă copiii în gol. A existat cândva şi cabina liftului. Muncitorii însă au luat-o înapoi pentru că la etajul 6 nu putea fi montată, din cauza unei greşeli de proiectare. Ne-a mai rămas doar motorul ascensorului. Îş păstrăm şi astăzi, în podul blocului”, explică Ştefan Moţ (foto), preşedintele Asociaţiei de Proprietari nr. 34 din Simeria.
Bărbatul locuieşte pe scara-turn din 1991 şi îşi aminteşte că fosta Întreprindere de Gospodărire a Oraşului (IGO) l-a obligat să-şi cumpere apartamentul, la fel ca şi pe celelalte 31 de familii care locuiesc pe scara C a Blocului nr. 104.
„Am plătit rate vreo 10 ani. La vremea aceea, ne-am bucurat că am primit locuinţă. Cam toţi eram tineri – în jur de 20-25 de ani. Nu ne-am gândit că îmbătrânim şi ne lasă puterile. În plus, fosta IGO ne-a promis că vom avea şi lift. Dar am rămas cu promisiunile. O locatară de la etajul 8 n-a ieşit din casă trei luni, pentru că nu mai poate urca scările, iar vecinul ei, de 64 de ani, s-a mutat la băiat, pe strada Biscariei. Sunt şi locatari care au cumpărat apartamentul, dar n-au locuit niciodată aici”, mai spune Moţ, care locuieşte la etajul 2.
Cumpărături, „pescuite” de la prieteni
Rodica Burlacu are 46 de ani şi are un apartament la etajul 7. S-a mutat în turnul fără lift în 1992.
„În prima zi, am urcat scările de cel puţin 8 ori. Am făcut febră musculară şi, câteva zile, n-am fost bună de nimic. Atunci nu mi-a păsat. Stăteam de 4 ani pe lista de aşteptare pentru locuinţă şi eram bucuroasă că o primisem în sfârşit. Abia mai târziu mi-am dat seama ce înseamnă să urci pe scări 7 etaje. Când am avut pneumonie, mi-a luat o jumătate de oră să ajung în casă. Mă opream din două în două trepte. E un chin!”, spune locatara.
De voie, de nevoie, femeia a găsit o metodă ingenioasă în privinţa cumpărăturilor. Le „pescuieşte” de la prietenii ori vecinii care trec prin faţa blocului.
„Am noroc că bărbatu-meu e pescar. Îi mai folosesc şi eu undiţa – la cumpărături. Mă rog de prieteni să-mi cumpere una, alta când merg la magazinele din cartier. Le ‘cobor‘ banii şi plasa cu undiţa, de pe balcon şi poi, tot cu undiţa urc cumpărăturile până la etajul 7”, povesteşte femeia.
Ca să scape de chinul scărilor, Rodica Burlacu şi-a scos apartamentul la vânzare.
„Am 4 camere. L-aş fi dat şi cu 120.000 de lei, dar nu-i trebuie nimănui locuinţă într-un turn fără lift”, s-a convins hunedoreanca.
Nicio soluţie
Sătui să urce câte 7-8 etaje de aproape un sfert de veac, locatarii au încercat să rezolve singuri problema liftului.
„Ne-am interesat anul trecut, dar am aflat că ne-ar costa în jur de 300.000 de lei şi nu toată lumea poate suporta preţul ăsta. Pe de altă parte, cei care locuiesc la etajele inferioare spun că nu au nevoie de ascensor”, mai spune preşedintele Asociaţiei de Proprietari.
Nici autorităţile nu întrevăd vreo soluţie.
„Am aflat întâmplător despre această situaţie. Din păcate, nu ştiu cum i-am putea sprijini pe locatari. Costurile unui lift sunt foarte mari şi nu există sume alocate pentru aşa ceva. Pe deasupra, apartamentele blocului sunt proprietate privată”, explică primarul Simeriei, Emil Rişteiu.
Partea plină a paharului
Alte peste 100 de familii locuiesc în trei turnuri fără lift din centrul Petroşaniului. Imobilele au fost date în folosinţă în aprilie 1989, dar ascensoarele au existat doar în proiect. Oamenii îşi amintesc cum şi-au cărat mobila pe scări când s-au mutat în locuinţe şi povestesc că-şi fac liste de cumpărături, de teamă să nu fie siliţi să coboare încă o dată 8 etaje.
După 25 de ani de când trăiesc în turnurile fără lift, locatarii sunt sceptici în privinţa schimbării situaţiei. Ani de-a rândul au trimis memorii autorităţilor, dar fără vreun răspuns, şi nici instanţa nu le-a dat câştig de cauză. Aşa că se descurcă după cum pot. Unii urcă şi coboară scările de 14 ori pe zi, iar bătrânii nu ies din casă cu lunile.
Copiii sunt singurii care văd mai degrabă partea plină a paharului. Socotesc urcatul scărilor drept un sport care le-ar putea prelungi viaţa. Şi par să aibă dreptate, dacă ar fi să ne luăm un studiu realizat de European Heart Journal. Specialiştii spun că urcatul scărilor arde caloriile, reduce durerile articulaţiilor şi riscul de diabet, osteoporoză şi afecţiuni pulmonare, întăreşte musculatura locomotorie şi îmbunătăţeşte sănătatea inimii!
––––––––––––––––
Se întâmplă şi la alţii!
*Un zgârie-nori cu 47 de etaje (foto) din Benidorm, Spania, conceput cu scopul de a ajunge cea mai mare clădire rezidenţială din Europa, are o problemă esenţială: dezvoltatorii nu au inclus un lift în proiect. Imobilul a fost conceput iniţial să aibă doar 20 de etaje, dar dezvoltatorii au decis să mărească proiectul la 47 de niveluri. Construcţia e dotată cu lift doar pentru primele 20 de etaje, iar de aici în sus există doar scări.
*În centrul oraşului Caracas, Venezuela, există un zgârie-nori de 45 de etaje fără lifturi. Construcţia nu a fost finalizată pentru că dezvoltatorul a murit în 1993. La mijlocul anilor 2000, oamenii au început să se mute în imobil, iar astăzi, acesta este considerat cea mai mare mahala verticală din lume. Turnul are magazine, firme şi chiar o biserică şi o sală de forţă aflată la etajul 30. Pentru că imobilul nu are ascensoare, bătrânii locuiesc la etajele superioare, iar tinerii la cele superioare.
