2.000 de oameni lucrau în Uzinele Siderurgice ale Hunedoarei la sfârşitul anilor 1940, înainte ca oraşul cu mai puţin de 8.000 de locuitori în acei ani să fie transformat într-unul dintre marile centre industriale ale ţării. Documente rare păstrate la arhivele judeţului Hunedoara dezvăluie lucruri mai puţin cunoscute despre uzinele din primii ani de comunism.
Furnalele Hunedoarei
Uzinele Hunedoarei aveau cinci furnale, dintre care în anul 1949 funcţionau doar patru, care produceau zilnic între 36 şi 140 de tone de fontă, arăta un raport secret al conducerii întreprinderii, predat Comisariatului de Poliţie Hunedoara. Primele trei furnale au fost construite în anul 1884 având o capacitate de 50 de tone / 24 de ore. În anul 1895 s-a construit al patrulea furnal care are o capacitate de 100 de tone / 24 de ore, iar în anul 1903 a fost construit al cincilea furnal, arăta documentul secret, păstrat la Arhive. Furnalele produceau fontă sură şi fontă albă, iar una dintre destinaţiile acesteia era Iugoslavia. Ele reprezentau cea mai mare secţie a Uzinelor Hunedoarei. Aveau 675 de angajaţi, dintre care aproape 200 erau soldaţi. 40 la sută erau ţărani, 30 la sută proletari şi 30 la sută burghezi.
Laminoarele
Primele laminoare din Hunedoara au fost înfiinţate în 1941. Instalaţia a fost montată de firma germană Gutte-heffner-hute. Laminoarele produceau 400 de tone de oţel laminat la 24 de ore, oţel rotund de 60 – 250 mm, oţel pătrat 50 – 250 mm şi platine 200 – 300 mm. Fierul laminat ajungea la Câmpia Turzii, Brăila, Oţelu Roşu şi Bucureşti. Materiile prime folosite erau lingourile, ulei, lagăre, răşină artificială, rulmenţi pentru ferestrău, cele mai multe fiind importate. Secţia avea 290 de angajaţi, dintre care 60 la sută erau ţărani săraci, 10 la sută mijlocaşi, 25 la sută proletari, cinci la sută mici burghezi.
Oţelăria Siemens Martin
Construcţia Oţelăriei Siemens Martin a început în anii 1937 – 1938. Firma care a construit Oţelăria a fost Gutte-heffner-hute din Germania, care a înfiinţat aici patru cuptoare Siemens Martin pentru fabricarea oţelurilor, cu o capacitate de 25 tone fiecare. În toamna anului 1940 s-a pornit un cuptor Siemens Martin care folosea fier vechi. „Când funcţionau trei dintre cele patru cuptoare ale OSM se produceau 9000 de tone de oţel pe lună. Se fabrica oţel moale, de bună calitate, pentru Industria Sârmei Câmpia Turzii, care era laminat, mai întâi, în Hunedoara”, informa raportul ISS. în 1949 OSM avea circa 400 de angajaţi, cei mai mulţi proletari, necesarul fiind de 560 de oameni. Oţelăria importa coxul din URSS şi cărămizile refractare din URSS, Polonia, Cehoslovacia şi Austria.
Centrala termoelectrică
Întreprinderea Siderurgică avea un sector numit Forţă, compus Centrala termoelectrică şi Fabrica de Oxigen. Centrala a fost construită în 1915 şi modernizată de-a lungul timpului. Turbinele ei erau construite de firma Lang, din Budapesta, care le-a şi montat. O centrală hidroelectrică funcţiona la Căţănaş, în apropiere de vechiul furnal de la Govăjdia, iar o altă hidrocentrală la Govăjdia. Cele trei puteau produce împreună peste 100.000 de kw/oră în 24 de ore. Secţia Forţă avea 42 de angajaţi, majoritatea proletari.
Căile Ferate Uzinale
Secţia care avea cea mai mare nevoie de investiţii în 1949 a fost cea a Căilor Ferate Uzinale, înfiinţată la începutul anilor 1940, o dată cu construcţia Oţelăriei Siemens Martin. Uzina dispunea de 14,5 kilometri de linie normală, din care 4,5 au fost construiţi în câteva luni la sfârşitul anului 1948. Liniile de cale ferată îngustă aveau 6,6 kilometri, iar calea ferată Hunedoara – Ghelari avea o lungime de 20 de kilometri. Liniile ferate erau complet insuficiente, raportau reprezentanţii uzinelor. Secţia avea circa 20 de locomotive şi 150 de vagoane, jumătate din necesar. Aici lucrau 400 de oameni, pe sectoarele Tracţiune, Mişcare şi Întreţinere necesarul fiind de 500 de angajaţi. Cea mai mare parte a angajaţilor erau ţărani.
Oraşul invadat de noii proletari
În anul 1949, Hunedoara devenise un orăşel muncitoresc aglomerat, spre care se îndreptau familii din întreaga ţară, dar şi un loc din ce în ce mai murdar. Străzile din centru erau pavate, însă în timpul ploilor se umpleau de mizerie. Multe dintre ele erau lipsite complet de lumină, din cauza lipsei de materiale necesare pentru reţeaua de iluminat public, informau reprezentanţii primăriei, potrivit documentelor vremii. Un deceniu mai tâziu, Hunedoara ajunsese să aibă o populaţie de aproape 40.000 de locuitori, iar aşezarea gravita în jurul combinatului, devenit unul dintre marii producători de oţel, fontă, cocs şi laminate din România.
