23.3 C
Deva
joi, septembrie 21, 2023

S-au trezit datori vânduţi la asigurările de sănătate

Micii comercianţi care vând în piaţa Petroşani s-au trezit peste noapte datori vânduţi la bugetul de stat, sume despre care nici măcar nu ştiau că trebuie să le achite. Este vorba despre contribuţiile la bugetul de sănătate, pentru care au fost înştiinţaţi că mai trebuie să plătească şi penalizări de întârziere.

motauOamenii nu ştiu ce să facă şi spun că abia se descurcă de pe o zi pe alta. Vând de nici zece lei pe zi de cele mai multe ori, însă au de dat către Fisc zeci de mii de lei. Iar asta în condiţiile în care nu au beneficiat de vreun medicament compensat sau gratuit şi nici măcar de vreo consultaţie medicală. De exemplu, Elena Toi are câteva kilograme de morcovi şi pătrunjel. Acasă o aşteaptă un soţ bolnav, care are nevoie de medicamente. Nu ştie încotro să o apuce: „Mi-a venit înainte că am de plată 22 de milioane de lei, şi mi-a mai venit un plic acum câteva zile că am 7 – 8 milioane. De unde îi dau, că am omul bolnav, am plasa după mine cu medicamente. Am făcut alaltăieri 110.000 de  lei, că am 20 de kilograme de marfă, şi toţi aproape i-am dat pe medicamentele. Ieri am făcut 100.000 din banii vechi, nu am bani”. Ca ea sunt şi ceilalţi comercianţi, care spun că sunt de acord să plătească acele contribuţii, dar nu şi penalizările de întârziere. „La CAS, la Deva, am depus o contestaţie, în legătură cu contribuţiile pe care trebuie să le plătim. Noi suntem de acord să plătim contribuţiile, cu toate că nu s-a ştiut atunci să plătim, în 2008 – 2012. Legea s-a dat în 2013, când am fost anunţaţi că trebuie să plătim şi apoi au apărut şi penalităţile. Am 19 milioane de lei contribuţie şi 16 milioane  penalităţi. Ce să fac acum, că dacă ştiam atunci, plăteam”, spune şi Ion Motău.


Reprezentanţii Serviciului Fiscal Municipal Petroşani din cadrul DGAFPS Hunedoara spun că oamenii se pot adresa finanteinstanţei de judecată, însă legea trebuie aplicată. „Comunicarea acestor majorări şi penalităţi este făcută destul de recent, dat  fiind faptul că sumele au fost preluate printr-un protocol de la Casa de Sănătate. Oamenii au două variante. Dacă există dovezi privind achitarea acestor penalităţi de întârziere sau motive pentru care să conteste aceste sume, pot demara o acţiune în instanţă, iar dacă au alte neclarităţi, se pot adresa serviciului fiscal municipal Petroşani, pentru clarificarea acestei situaţii”, a precizat Valentin Petraru, şef al  Serviciului Fiscal Municipal Petroşani.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente