0.3 C
Deva
luni, ianuarie 30, 2023

Salvați steagul lui Avram Iancu și aduceți-l la Țebea!

Cuplați la teme norvegiene, inclusiv prin ieșit în stradă alături de politicieni, hunedorenii, în frunte cu diriguitori ai culturii și cultelor pe plan local, nu sunt la fel de sensibili la faptul că, la începutul lunii februarie, steagul Legiunii Auraria-Gemina-Aries, condusă de Avram lancu în 1848, steag însușit „prin mijloace necunoscute” de către tribunul Corneliu Vadim Tudor, este scos la licitație de familia răposatului.

Așa cum s-au dovedit insensibili la această nepermisă înstrăinare a unui simbol național și Președinția României, și șefii Ministerului Culturii, și guvernanții, și edilii, și lideri ai unor ONG care se bat cu cărămida în piept, și politicienii de mucava care vor, anul acesta, să le dăm din nou vot de încredere.


Lăsat singur să se bată pentru steag

Hunedoreanul Costache Aoanei Rahovean pare să se bată cu morile de vânt, încercând recuperarea acestui steag de o valoare uriașă și readucerea lui la Țebea, în pantheonul moților, acolo unde odihnește Avram Iancu. Prin efortul său – a făcut intervenții în 2013 și în 2015 – vânzarea acestui steag a fost blocată în două rânduri, dar soția lui Vadim Tudor l-a pus din nou pe lista obiectelor din colecțiile tribunului ce vor fi vândute, prin Casa de licitații Artmark, în data de 3 februarie 2016. Se pare că valoarea de pornire va fi de 5000 de euro.

Costache Aoanei Rahovean spune că a trimis un mesaj disperat către toate posibilele entități ale statului care ar putea interveni pentru recuperarea steagului Legiunii Auraria-Gemina-Aries și readucerea lui la Țebea. Numai că nici măcar hunedorenii nu se înghesuie să sprijine acest demers.

Măcar să fie răscumpărat

Iată câteva rânduri din mesajul hunedoreanului nostru, care solicită, în solidar cu o brumă de oameni care îl sprijină: „Intervenția urgentă la Casa de licitații Artmark pentru sistarea vânzării prin licitatie în data de 1-3 februarie 2016 a steagului legiunii Auraria-Gemina-Aries, condusă de Avram lancu în 1848, steag însușit prin mijloace necunoscute de către răposatul Cornelui Vadim Tudor, ex-președinte PRM, din zestrea bisericii ortodoxe Țebea, com. Baia de Criș, jud. Hunedoara, unde a stat vreme de peste 150 ani alături de steagul lui Horea, care a rămas singur în biserică, spre regretul moților și tuturor românilor. Apelez la toți (…) să sprijiniți rezolvarea acestei doleanțe publice, chiar și prin răscumpărarea steagului și depunerea din nou în lăcașul sfânt alături de cel al lui Horea. Pe surse, se pare ca soția lui C.V. Tudor îl va scoate la licitație cu prețul de 5.000 euro. Poate se găsește această sumă pentru a putea fi răscumpărat, dacă are forme legale de proprietate”.

În disperare de cauză, Costache Aoanei Rahovean amenință inclusiv cu declanșarea unei acțiuni în instanță (similară cu cea care a dus la eliminarea monumentului Barcsay Acatiu din fața sediului CJ Hunedoara).

Șefii de la Cultură dorm pe ei

Pentru a vedea ce soi de oameni se ocupă de cultură în județul Hunedoara, urmăriți ceea ce spune hunedoreanul nostru, deja întristat de lipsa de reacție a Președinției, Avocatului Poporului, Ministerului Culturii și Departamentului Cultelor: „Direcția Județeană de Cultură Hunedoara, Biroul Culte din județul Hunedoara și Asociația non-profit „Tara Iancului – iubirea mea Deva” AU REFUZAT TOTAL SĂ SE IMPLICE (s.n.)” (vezi facsimil). Așadar, se pare că, pentru diriguitorii Culturii și Cultelor din județul Hunedoara, pierderea definitivă a acestui steag neprețuit nu reprezintă vreo pagubă! Dar la ce ne puteam aștepta, dacă e să judecăm cinstit cine și cum face promovează cultura în județul Hunedoara?!

Pentru că avem „fruntași ai societății” fără respect față de istorie, tradiție, față de patrie, steagul Legiunii Auraria-Gemina-Aries, condusă de Avram lancu în 1848 a ajuns acum „un artefact de colecție râvnit de colecționari”.

Păstrăm un dram de speranță că cineva având pârghiile necesare se va trezi, măcar în ceasul al doisprezecelea.

Din catalogul Casei de licitații Artmark

„În timpul confruntărilor militare, pe lângă echipamentul de luptă propriu-zis, o întreagă simbolistică a fost elaborată pentru a susține rezistența națională. Drapelul de față (steagul Legiunii Auraria-Gemina-Aries, condusă de Avram lancu în 1848, n.r.), realizat din pânză, mătase și broderie din fir de argint, reprezenta steagul de luptă al uneia din aceste legiuni. Partea centrală, realizată din pânză pictată pe ambele fețe, ilustrează apelul la protecția divină prin invocarea unor figuri ale panteonului

ortodox, grupate în jurul Mântuitorului. Marginile sunt decorate în culorile naționale, roșu, galben și albastru. Obiectul reprezintă o piesă extrem de rară, cu o valoare istorică deosebită, fiind în același timp un artefact de colecție râvnit de colecționari”.

Știri Similare

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Știri Recente