Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului scoate în sesiune de atribuire a custodiei pentru ariile protejate din judeţul Hunedoara.
Dosarele pentru atribuirea în custodie se depun la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) până la data de 01.04.2016 (data înregistrării la registratura ANPM), la sediul din Splaiul Independenţei nr. 294, CorpB, Sector 6, Bucureşti. Detaliile cu privire la organizarea sesiunii se află postate pe site-ul: http://www.anpm.ro, iar pe site-ul www.mmediu.ro/articol/date-gis/434 se află postate limitele GIS ale ariilor naturale protejate de interes naţional şi comunitar. „APM Hunedoara îşi exprimă speranţa că entităţi eligibile ca: ONG-uri, UAT-uri, universităţi, etc. vor fi interesate de obţinerea custodiei ariilor naturale protejate din judeţul Hunedoara, în scopul asigurării unui management corespunzător al patrimoniului verde al judeţului”, se arată într-un comunicat de presă al APM Hunedoara.
În lista ariilor protejate care au nevoie de custode sunt: Locul fosilifer Lăpugiu de Sus, Pădurea Chizid, Apele mezotermale Geoagiu-Băi, Rezervaţia Boholt, Cheile Cernei, Dealul Cetăţii Deva, îmreună cu Dealul Colţ şi Dealul Zănoaga, Pădurea Bejan, Rusca Montană împreună cu Pădurea Pleşu, Ţinutul Pădurenilor, împreună cu Codrii seculari de pe valea Dobrişoarei şi Prisloapei, Tufurile Calcaroase din Valea Bobâlna, Pădurea Povernii – Valea Cernita, Râul Mureş între Brănişca şi Ilia, Pemontul Munţilor Metaliferi.