11.2 C
Deva
marți, martie 21, 2023

Spațiu stradal transformat într-o galerie neconvențională

Un molid din centrul Orăștie a fost transformat într-o galerie, cu vederi de epocă, neconvențională. Este vorba despre un colaj de aproximativ 130 Cărți Poștale și fotografii ce transmit, dincolo de valoarea istorico-documentară și estetică a ilustratelor, sensibilități nebănuite ce vor împodobii, la inițiativa mai multor orăștieni, un brad din centru istoric al municipiului.

Un molid din centrul Orăștie a fost transformat într-o galerie, cu vederi de epocă, neconvențională. „Un brad altfel” își propune ca până la final de an să surprindă călătorul prin orașul Paliei, dar și pe locutorii urbei, cu stări, case, locuri ce sunt expuse-n cărți poștale și fotografii de la sfârșitul secolului al XIX-lea până la jumătatea secolului XX. Inedite și în același timp comune tuturor, imaginile de odinioară vor face ca spațiul stradal, din fața statuii lui Burebista, cu care trecătorii sunt obișnuiți, să poată interacționa, vizual. direct și fără intermedieri cu Orăștia pe care o cunoșteau bunicii și de ce nu străbunicii Orăștienilor.
Este vorba despre un colaj de peste 130 Cărți Poștale ce transmit, dincolo de valoarea istorico-documentară și estetică a ilustratelor, sensibilități nebănuite. Galeria stradală neconvențională „Un brad altfel”, în ansamblu, aduce în prim plan pe omul din acele vremuri, ca model de trăire, dornic să împărtășească experiența de viață, dând astfel măsura valorii spiritului autohton care slujește, sfințind locul, prin munca locuitorilor săi, Orăștia, în zonele centrale se îmbogățește o serie de case cu o arhitectură aparte. Construcții cu indiscutabilă valoare artistică și arhitectonică, dar în primul rând memorială, ce au îmbunătățit zestrea edilitară a comunei urbane de la acea vreme.


De sâmbătă, 11 Decembrie 2021, ora 18 până la începutul lunii Ianuarie 2022, poate fi văzut „Un brad altfel” sau spațiu stradal transformat într-o galerie neconvențională, un colaj plin de provocări în care vremea a fost suprimată, timpul s-a oprit în instantanee fotografice, trăirile unui oraș ce s-a transformat de-a lungul deceniilor, într-un exercițiu care urmărește o stare de neliniște, de dor, de introspecție, o melancolie într-un fel sau altul omniprezentă.
„0 plimbare prin centrul istoric al Orăştiei dezvăluie o veritabilă bijuterie arhitecturală în care se regăsesc clădiri în stilurile săsesc şi românesc, dar şi monumente istorice, de-a lungul străzilor. Așadar vă invit să surprindeți o stare, un moment și de ce nu poate veți rămâne cu un cadrul acela pe retină, revenind la tine ca o obsesie din imaginile ce au înghețat, pe hârtie, stări și sentimente, case și străzi, oameni și fapte într-o anumită culoare și formă, spun organizatorii.
«Pentru a descrie mai bine ce dorim să facem vă propun un proverb chinezesc: „Spune-mi și voi uita. Arată-mi și voi ține minte. Implică-mă și voi înțelege”. Așa că am dat viață proverbului reușind astfel să implic mai mulți concetățeni, din localitate ce trăiesc astăzi în toată lumea. Prezentarea publică, ce cuprinde aproximativ 130 de fotografii și cărți poștale vechi (în format A5 și A4), ilustrează fragmente din istoria burgului Orăștie şi a locuitorilor săi. Materialele care stau la baza acestui eveniment au fost adunate de către mine, de domnii Cornel Rusan și Dan Simion Grecu, vederile originalele făcând parte din colecțiile personale.
Expoziția „Un brad altfel” sau spațiu stradal transformat într-o galerie neconvențională cu imagini vechi și valoroase din Orăștie duce mesajul imaginilor și contează să trezească interes. Sunt oricând gata să ajut astfel de inițiative, sper să aibe succes printre localnici», spune Gheorghe Constantin, coordonatorul ineditului eveniment orăștian.

Deci de sâmbătă, 11 Decembrie 2021, ora 18. până la începutul lunii Ianuarie 2022, vă îndemnăm să treceți prin centru vechi al Orăștiei, deoarece dincolo de valoarea lor estetică ilustratele pot aduce, din amintirile unora mai trecuți prin viață, povestiri neștiute până acum și ne face cunoștință cu trăitorul acelor vremuri, dornic să împărtășească experiența de viață, dând astfel măsura valorii spiritului autohton care slujește, sfințind locul.

Dan Orghici

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Știri Recente