20.1 C
Deva
vineri, septembrie 29, 2023

Totul despre cea mai mare investiţie din Călan: reabilitarea sitului industrial

Reabilitarea sitului industrial din vechea cetate a fontei va genera o nouă ofertă de afaceri hunedoreană pentru investitori români şi străini.

Călanul îşi schimbă istoria, cea veche, legată de cetatea românească a fontei – cu semnături care apar inclusiv în canalizările Parisului -, fiind încheiată de mult. Astăzi, 10 iulie 2015, se vor deschide ofertele celor care vor să preia lucrările suplimentare de reabilitare a sitului industrial care a reprezentat, vreme bună, emblema oraşului hunedorean.


Lucrările de reabilitare a sitului industrial de la Călan sunt finanţate, aşa cum arată documentele oficiale, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 -Axa Prioritara 4 – Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local, Domeniul Major de intervenţie 4.2 – Reabilitarea siturilor industriale poluate şi neutilizate şi pregătirea pentru noi activităţi. Finanţarea a fost câştigată de parteneriatul între Oraşul Călan şi Consiliul Judeţean Hunedoara.

 

După cum bine se ştie, Călanul mizează deja pe un alt viitor, pasul decisiv fiind amenajarea şi utilarea unui parc industrial destinat investitorilor care doresc să îşi stabilească puncte de lucru în zonă. Lucrurile sunt deja avansate şi nu mai este mult până când Călanul va fi încă o ofertă completă de afaceri, hunedoreană, pentru investitori români sau străini.

Referitor la lucrările suplimentare privind reabilitarea sitului industrial de pe fosta platformă industrială Călan şi pregătirea lui pentru noi activităţi, licitaţia este în desfăşurare, momentul cheie fiind astăzi, 10 iulie 2015, ora 14, când se vor deschide ofertele. De asemenea, peste trei zile, în data de 14 iulie 2015, ora 11, se vor deschide ofertele pentru licitaţia privind dirigenţia de şantier în cazul acestor lucrări suplimentare de reabilitare şi pregătire.

După cum deja se ştie, valoare estimată totală a contractului pe acest proiect este de 18,725,290.72 de lei noi.

Cum arată proiectul

Conform datelor tehnice, în ansamblul său, proiectul este structurat pe două faze: prima fază, reabilitarea sitului industrial poluat, iar faza a doua reprezintă pregătirea sitului reabilitat pentru noi activităţi.

În prima fază a proiectului, lucrările de reabilitare vizează ecologizarea şi înlăturarea efectelor poluării de pe fosta platforma industrială dezafectată prin activităţi de demolare şi dezafectare a structurilor existente, activităţi de depoluare (ecologizare şi decontaminare a solului) şi a apei freatice, dar şi gestionarea deşeurilor rezultate (periculoase şi nepericuloase).

Cea de-a doua fază a proiectului presupune efectuarea mai multor tipuri de lucrări, prima fiind realizarea clădirilor şi amenajărilor necesare gestionării şi funcţionării unui obiectiv structurat pe modelul unui parc industrial: sediul administrativ, o clădire cu P+3E şi anexele aferente, Casa Poartă care asigură un acces controlat în incintă, precum şi facilităţile destinate viitori lor utilizatori, operatori economici, pentru activităţi de producţie şi servicii.

Urmează apoi construirea/modernizarea/extinderea infrastructurii rutiere din interiorul structurii de sprijinirea afacerilor, a drumurilor de acces şi a parcărilor, construirea/modernizarea/extinderea utilităţilor de bază şi a branşamentelor din interiorul structurii de sprijinirea afacerilor (alimentare cu apă şi canalizare, unităţi de furnizarea energiei şi a gazului, conectare/branşare la reţelele existente în zonă, construirea împrejmuirilor şi a căilor de acces.

Cu ceva timp în urmă, Miruna Vitcu, directorul de comunicare al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, declara: „Situl industrial de la Călan are foarte mare nevoie de cele aproape 20 de milioane de euro pe care Primăria Călan, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Hunedoara, le-au obţinut prin semnarea contractului de finanţare. Aici se simt, cel mai pregnant, efectele unei zone monoindustriale şi a unui combinat siderurgic, care nu mai funcţionează. Proiectul se află la început, dar după cum arată lucrurile acum rezultă că este unul de care comunitatea are mare nevoie”.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente