Primul weekend cu temperaturi ridicate a dus la redeschiderea ştrandului din Hunedoara. Complexul de Agrement „Corvina” va fi, de sâmbătă, deschis zilnic între orele 10.00 – 20.00.
Tarifele de intrare la ştrand pentru lunile mai şi septembrie 2016 sunt: pentru copiii cu vârste între 1şi 6 ani, de 5 lei/zi, pentru elevi, studenţi la zi şi pensionari, de 10 lei/zi, iar pentru adulţi de 15 lei/zi. În perioada iunie – august preţul biletelor va fi mai ridicat. Astfel pentru copiii cu vârste între 1 şi 6 ani, preţul de intrare va fi de 10 lei, elevii, studenţii la zi şi pensionarii vor plăti 15 lei/zi, iar adulţii 20 lei/zi.
Ştrandul din Hunedoara a fost deschis în vara anului trecut, iar în primul sezon a avut aproape 30.000 de clienţi. Complexul de agrement întins pe o suprafaţă de 27.000 de metri pătraţi a fost construi cu o investiţie de aproape două milioane de euro de la bugetul Hunedoarei. Consiliul local Hunedoara a aprobat contractarea unui credit pentru a asigura finanţarea construcţiei ştrandului.