33.3 C
Deva
sâmbătă, septembrie 23, 2023

(VIDEO) Pe urmele aurului din Apuseni. Secretele minelor dispărute din munți

Munții Metaliferi, cuprinși în partea de sud-est a Apusenilor, între râurile Arieș și Crișul Alb, la nord, și valea Mureșului la Sud, au fost cunoscuți din Antichitate pentru bogăția lor în aur.


În zona Brad, minele antice din Masivul Barza au funcționat începând din secolul al II-lea și au fost abandonate odată cu năvălirea popoarelor migratoare din secolele următoare.

Invazia popoarelor migratoare ar fi oprit pentru mai multe secole activitatea minieră din zona Bradului.

În Evul Mediu, în Munții Metaliferi, familiile minerilor au fondat o mulţime de sate care gravitau în jurul minelor de aur, argint şi alte metale preţioase şi rare.

Minele s-au dezvoltat în ritm susţinut începând din secolul al XVII-lea, iar comorile din adâncuri au făcut faimoase peste hotarele Transilvaniei localităţi miniere ca Abrud, Roşia Montană, Cărpiniş, Câmpeni, Bistra, Bucium, Nojag (Săcărâmb), Certej, Măguta Topliţa, Fizeşti, Băiţa, Hărţăgani, Câinelu, Ruda, Porcurea, Almaşu Mare, Poiana, Stănija, După Piatră şi altele.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, zone ca Săcărâmb şi Brad beneficiau de cele mai performante instalaţii de prelucrare a minereului din Europa acelor vremuri.

Cele mai multe dintre marile zăcăminte din Munţii Metaliferi au fost exploatate aproape neîntrerupt de peste două secole. Întâi prin metode arhaice: mii de gropi erau săpate de localnici în căutarea bulgărilor de metale preţioase, iar nisipul râurilor de munte era cernut, măcinat şi spălat pentru a putea fi culese din el grăunţele de aur virgin.

Minele de aur din perimetrul Barza au produs în secolul al XX-lea peste 200 de tone de aur, pe lângă cantitățile mari de argint, cupru și alte metale valoroase.

În anii ´50, când exploatarea zăcămintelor aurifere a înregistrat cea mai mare intensitate, sub presiunea regimului comunist controlat de sovietici (metalul prețios ajungea în URSS, potrivit unor istorici), minele din împrejurimile Bradului dădeau peste 2,5 tone de aur pe an. În deceniile următoare, galeriile lor subterane au ajuns la o lungime totală de peste 500 de kilometri.

Toate minele de aur din zonă au fost închise definitiv în perioada anilor ´90 – 2000.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente