15.6 C
Deva
duminică, iunie 4, 2023

(VIDEO) Peșterile dacilor, pline de secrete, descoperite lângă Sarmizegetusa Regia

  • În apropiere de Sarmizegetusa Regia, deasupra satului Grădiștea de Munte din Hunedoara, se întinde Platoul Vârtoapelor, acoperit de păduri și pajiști și înconjurat de cununi de stânci dificil de cucerit.

În Antichitate, pe Platoul Vârtoapelor ar fi fost o așezare dacică întinsă, iar în partea mai înaltă a platoului montan, care se înalță la aproape 1.000 de metri altitudine, arheologii au descoperit rămășițe ale unor edificii romane (ziduri, țigle și cărămizi), dar și un tezaur de peste 500 de denari republicani.


Alături de vestigiile istorice, Platoul Vârtoapelor este cunoscut pentru covoarele întinse de ghiocei sălbatici (luște) care la venirea primăverii acoperă liziera pădurii și îl transformă într-unul tărâm magic pentru turiști.

Puțini dintre călătorii care străbat potecile de munte știu, însă, de numeroasele peșteri, grote și avene (cavități naturale), ascunse printre stânci, în locurile puțin accesibile ale Vârtoapelor. În subteranele platoului, galeriile formează un labirint uriaș, pe care doar câțiva români l-au explorat de-a lungul timpului.
Peșteri dacice, ascunzători de comori

Unele peșteri au fost locuite în trecut de călugări, altele au fost ad[posturi pentru fugari ori pentru animale sălbatice. Au fost cercetate sporadic de arheologii în anii ’50 și, mai târziu, au fost scormonite de căutătorii de comori, atrași aici de legendele locale.

Primele informații despre peșterile de pe Platoul Vârtoapelor sunt cunoscute de la mijlocul secolului al XIX-lea.

„Primele referiri scrise despre formele carstice de adâncime de pe dealul Vârtoapelor le avem din 1847. Cu trei ani în urmă, dr. Andrei Fodor, medicul șef al Hunedoarei, fusese într-o excursie de studiu în zona Grădiștei și scria că pe o latură a Dosului Vârtoapelor se află o peșteră deasupra căreia s-au găsit ruine, monede de aru, țigle și cărămizi din timpul dacilor și romanilor”, informa Clubul de speologie „Emil Racoviță” din București, într-o lucrare dedicată peșterilor din Munții Șureanu.

În următoarele decenii, arheologii au mai cercetat sporadic grotele din masivul Vârtoapele, iar în ultimele decenii planurile de cercetare a zonei carstice aflată în apropiere de Sarmizegetusa Regia au fost uitate.

Primul speolog care a explorat galeriile subterane din aceeași zonă a fost Valer Trufaș, în 1959.

A cartat trei dintre cavitățile descoperite. La începutul anilor ’80, speologii clubului „Emil Racoviță” au revenit de mai multe ori în zonă, și au cercetat opt peșteri și avene spectaculoase, greu accesibile.

Două peșteri învecinate (1 și 2) au fost descoperite pe versantul nord-vestic de pe Culmea Vârtoapelor, având împreună o lungime de peste 40 de metri.

Pe culmea nordică a platoului, în locul numit Piatra Bodii, accesibil de pe Valea Rea, au fost cartate alte patru peșteri: Peștera mică din Piatra Bodii, de circa șapte metri, Peștera cu trei intrări din Piatra Bodii, în lungime de zece metri, Peștera cu stalactite sferice perforate din Piatra Bodii, de aproape 100 de metri adâncime și Peștera din Piatra Bodii, cu o lungime de peste 500 de metri.

Speologii au reușit să coboare și în avenul de la Capu Pietrii, până la 25 de metri adâncime. Cavitatea naturală are 72 metri lungime și o denivelare de 47 de metri. Mai dificil de străbătut, Peștera de la Izvoare, formată dintr-un sistem de galerii, a fost cartată în 1959, iar speologii au stabilit atunci că avea circa 150 de metri.

A fost cercetată din nou la începutul anilor ’80, iar după degajarea unor intrări în galerii, exploratorii ei au observat că acestea măsurau peste 500 de metri în totalitate. Circa 20 de peșteri și avene au fost descoperite în Platoul Vârtoapelor.

Unele nu au putut fi cercetate, datorită greutăților întâmpinate de speologi în dezmembrarea bolovanilor care blocau accesul în galerii, ori a colmatării unor porțiuni din acestea.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Știri Recente