- Puținii locuitori ai satului Bărăștii Iliei de la poalele Munților Metaliferi se pot mândri cu o biserică de lemn veche de aproape trei secole, aflată pe lista monumentelor istorice.
Alături de biserica – monument, zeci de case pustii și unele locuite se înșiruie de-a lungul pârâului Bărasca, oferind o priveliște pitorească așezării.
În urmă cu un secol, în satul Bărăștii Iliei, aflat la 30 de kilometri de orașul Deva, erau peste 120 de case și aproape 500 de locuitori. Oamenii creșteau animale și munceau pământul, iar unii lucrau la carierele de piatră și marmură din împrejurimi, la micile ateliere de făcut var, care au funcționat în diferite perioade. Copiii mergeau la școala din sat, dispărută și ea între timp.
În anii ’60, numărul localnicilor și al gospodăriilor de aici ajunsese la jumătate față de începutul secolului XX.
Satul pitoresc din Munții Metaliferi, aflat la capătul unui drum ce se afundă în pădure, s-a depopulat în următoarele decenii, ajungând în prag de dispariție.
„Sunt o mulțime de case nelocuite, unde proprietarii mai vin din când în când, iar la vreo patru numere au rămas oameni. Cred că satul se va desființa în curând, așa cum în Gialacuta, aflat peste dealuri de noi, unde mai locuiește un om”, spune Traian Dobrei, unul dintre puținii localnici.
Vârstnicul are 73 de ani și trăiește cu o pensie modestă pe care a primit-o de pe urma anilor munciți într-o fostă întreprindere textilă din Deva. Fabrica avea peste 1.200 de muncitori în ultimii ani de comunism, dar după 1990 au avut loc restructurări masive, iar Traian a fost unul dintre cei care au rămas fără loc de muncă. S-a îmbolnăvit și a rămas aproape nevăzător, iar ultimii ani i-au fost plini de greutăți.
„Acum nici câine nu am, pentru că nu mai am ce să îi dau de mâncare. Găini sau alte animale nu aș mai putea ține. Noroc că mă mai ajută oamenii rămași aici”, spune vârstnicul.
La capătul drumului din sat, alți localnici au în grijă o stână de oi. O altă familie trăiește la fel de greu din munca pământului, cu un om rămas la pat, din cauza problemelor de sănătate și cu un vârstnic de 89 de ani.
Pe dealuri, cireada de măgari a unui sătean animă priveliștea oferită de numeroasele gospodării tăcute din sat.
„Este un loc extraordinar de pitoresc, chiar dacă drumul forestier pe care ajungi aici este greu pe ultimii trei – patru kilometri. Păcat că oamenii l-au părăsit”, spune un tânăr care vine, din când în când în sat, pentru a avea grijă de măgăruși.
