7.8 C
Deva
duminică, noiembrie 9, 2025

A sunat la 112 pentru a se plânge că este amendat de polițiști băuți

Un șofer din Alba, a sunat la 112 după ce a fost oprit în trafic de un echipaj de Poliție. Marți dimineața, bărbatul în vârstă de 31 de ani care fusese tras pe dreapta în localitatea Vețel, pe Drumul Național 7, a reclamat că agenții de circulație erau băuți. S-ar fi răzbunat astfel după ce a fost amendat cu 540 de lei pentru lipsa rovignetei, lipsă trusei medicale, a extinctorului şi a triunghiurilor reflectorizante

. „La scurt timp după primirea sancţiunii, conducătorul auto a sesizat telefonic, la numărul de urgențe 112, faptul că polițiștii care l-au sancționat se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Urmare a sesizării, conducerea I.P.J. Hunedoara a dispus ca șeful Biroului Biroului Drumuri Naţionale şi Europene să se deplaseze în teren în vederea testării celor doi agenţi de poliţie care l-au sancţionat pe bărbat. În urma testării alcoolscopice, rezultatul a fost negativ, pentru ambii agenți de poliție rutieră”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara.

Polițiștii susțin că urmare a apelării nejustificate a numărului de urgenţă 112, șoferul urmează a fi sancţionat contravenţional, în baza Legii 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania

Știri Recente

/*ADNOW*/