Luni, în jurul orei 21:00, o tânără de 23 de ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe strada Voicu Cneazu, din municipiul Hunedoara, a efectuat o manevră de depăşire neregulamentară, deşi din sensul opus de mers circula un alt autoturism, a frânat pentru a evita impactul cu acesta, moment în care a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns cu autoturismul în şanţul din partea stângă a drumului. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto.



