O nouă tragedie s-a petrecut, miercuri, pe șoseaua Hațeg – Călan (Drumul Național 66), în localitatea Bretea Strei. Doi oameni au murit și unul a fost grav rănit după impactul dintre două autoturisme.
„Echipele de intervenție au găsit la locul accidentului o femeie, de 64 de ani, decedată pe loc și alți doi bărbați aflați în stare gravă. Concomitent cu operațiunile de extragere din autoturisme s-au desfășurat acțiunile de asistare medicală. Un bărbat, de 68 ani, a fost transportat în stare gravă la UPU Hunedoara cu o ambulanță. Celălalt bărbat, de 33 ani, a intrat în stop cardiorespirator și nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare. Până la finalizarea operațiunilor și cercetărilor, circulația pe DN 66 a fost întreruptă sau s-a desfășurat alternativ pe un sens”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara.
Accidentul a fost cauzat, potrivit polițiștilor, de un șofer în vârstă de 68 de ani, din județul Alba. „În timp ce conducea un autoturism, pe DN66, in afara localității Bretea Streiului, din direcția Hațeg – Calan, a efectuat o depășire neregulamentară (peste marcajul longitudinal continuu), a pătruns pe contrasens, unde a tamponat frontal un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 33 de ani, din Hațeg. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto de 33 de ani si a unei pasagere în vârsta de 64 de ani, din Alba, aflată in autoturismul care a produs evenimentul rutier si rănirea conducătorului auto de 68 de ani”, a informat Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara.
FOTO: IPJ Hunedoara