37.2 C
Deva
duminică, iulie 14, 2024

Accident pe DJ 687 Hunedoara – Deva, în zona Macon

Un bărbat de 49 de ani a fost rănit, miercuri, după-amiază, în urma unui accident rutier pe șoseaua Hunedoara – Deva, în dreptul fabricii Macon. Mașina pe care o conducea a fost izbită în plin de un autoturism cu care circulau angajați ai Penitenciarului din Bârcea Mare, potrivit martorilor accidentului.

„Șoferul, din municipiul Hunedoara, care conducea un autoturism, la ieșirea dintr-o parcare situată pe DJ 687, pe sensul de mers Hunedoara – Deva, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism care circula pe banda a doua, din direcția Hunedoara- Deva și era condus de un tânăr de 20 de ani, din municipiul Deva. In urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea bărbatului de 49 ani. În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Potrivit medicului Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, victima accidentului s-a ales cu o contuzie de coloană cervicală și a fost transportată la spitalul din Deva, pentru a primi îngrijiri medicale.

Foto: SAJ Hunedoara

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/