Luni este ultima zi de lucru pentru cea mai mare parte din angajații Termocentralei Mintia. Au fost disponibilizați 662 de salariați.
„Cetățenii din municipiul Deva care de-a lungul timpului au beneficiat de serviciul de termoficare oferit de energeticienii de la Mintia, pot fi alături de cei din ultimul schimb, în jurul orei 22.45, în fata porții termocentralei. La ora 23.00, Termocentrala Mintia își închide porțile, la comanda Ministerului Energiei. Scolile din Deva vor îngheța la propriu în iarna ce urmează”, susține liderul de sindicat Cristian Iștoc, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook. În ultimele luni, Primăria Deva a demarat procedurile pentru dotarea unităților școlare din municipiu cu centrale termice pe gaz.
„Din tinerețe, de pe băncile liceului m-am pregătit pentru acest loc de muncă. Am avut norocul să mă formez ca om și profesionist aici. Am avut șansa să cunosc și să lucrez alături de oameni extraordinari, deosebiți, atât ca șefi, colegi sau subalterni. Din păcate, și fără a putea face ceva personal, de astăzi se închid porțile Termocentralei Mintia. Rămas bun tuturor și sa ne vedem cu bine!”, scrie Viorel Georgescu, un fost angajat al Termocentralei Mintia, pe pagina sa de Facebook.
Prefectura Hunedoara a anunțat, luni, că au fost luate toate măsurile necesare începerii procesului de conservare a termocentralei. „Potrivit rapoartelor prezentate, la termocentrala Mintia sunt luate, conform prevederilor legale, toate măsurile pentru protejarea bunurilor și asigurarea în continuare a mentenanței instalațiilor care se vor afla în operare. Au intrat deja în activitate atât angajații firmei de pază cât și muncitorii care vor supraveghea funcționarea, întreținerea și reparațiile instalațiilor, acolo unde acest lucru se impune”, a informat Prefectura Hunedoara.
Potrivit reprezentanților instituției, printr-o companie externă, începând de luni, 26 iulie 2021, au fost angajate aproximativ 70 persoane care vor asigura mentenanța întregului sistem și funcționarea angrenajelor care nu pot fi oprite.
Aproape 1.500 de angajați din cei 4.000 ai Complexului Energetic Hunedoara au fost disponibilizați, într-o singură tranșă. „Sunt 662 persoane care pleacă de la Mintia și 815 angajați de la structurile din Valea Jiului ale CEH. Persoanele disponibilizate de la CEH vor beneficia de plăți compensatorii și venit de completare, în funcție de vechimea fiecăruia”, arăta un comunicat al Prefecturii Județului Hunedoara.
Termocentrala Mintia, aflată în vecinătatea municipiului Deva, pe malul Mureșului a devenit funcțională în anul 1969. Are o putere instalată de 1285 MW în 5 grupuri energetice de 210 MW fiecare şi un grup de 235 MW, alimentate cu cazane de abur de 660 t/h, 13,72 MPa, 550 °C, fiecare bloc constituind o unitate independentă, se arată pe pagina de internet a termocentralei.
Combustibilul principal utilizat este huila din Valea Jiului, cu putere calorifică medie de 15392 kJ/kg. Cărbunele este transportat pe calea ferată. Combustibili auxiliari, întrebuinţaţi la porniri şi pentru stabilizarea flăcării sunt gazele naturale şi păcura. Energia electrică este livrată în sistemul naţional într-o staţie de interconexiune – Mintia de 110kV 220 kV şi 400 kV.
Centrala a fost pusă în funcţiune în 3 etape: 1969 – 1971 (etapa 4×210 MW), 1977 – grupul 5 şi 1980 – grupul 6 de câte 210 MW fiecare. Grupul 3 a fost retehnologizat în anul 2009 la 235 MW.
„De la punerea în funcţiune şi pâmă la finele anului 2011, termocentrala Mintia a livrat 204 TWh din energia electrică necesară României şi a consumat 117 milioane tone de cărbune”, se arată în prezentarea Termocentralei Mintia.