Pădurea din apropierea Sanatoriului Brad nu va mai putea fi luată la topor pentru că Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara nu a mai prelungit autorizaţia de mediu pentru exploatare forestieră
Activitatea de exploatare forestieră în perimetrul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad a fost stopată prin intervenţia A.P.M. Hunedoara care a făcut demersurile legale conform competenţelor şi a decis respingerea solicitării de revizuire a autorizaţiei de mediu, formulată de Ocolul Silvic Brad. „Decizia A.P.M.Hunedoara este susţinută de art. 15 alin.(2) şi art.16 alin.(4) din O.U.G. 195/2005 privind protecţia mediului care interzic emiterea actelor de reglementare pentru activităţile demarate prealabil solicitării acestora. Ne exprimăm speranţa că Garda Naţională de Mediu – Serviciul Comisariatul Judeţean Hunedoara şi Inspectoratul de Regim Silvic şi Cinegetic îşi vor exercita atribuţiile legale faţă de situaţia prezentată mai sus şi vor asigura încetarea definitivă a activităţii de exploatare masă lemnoasă în perimetrul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Georgeta Barabaş, director executiv la APM Deva.