După ce a desfiinţat Agenţiile de Voiaj de la Petroşani şi Deva, pentru că nu erau rentabile, CFR Călători vrea să scoată bani din sediile unde au funcţionat acestea.
Agenţiile de Voiaj CFR de la Deva şi Petroşani sunt istorie încă din data de 10 ianuarie. Locul lor a fost luat de birouri de voiaj, amenajate chiar în gări. La Hunedoara agenţia a rămas funcţională, dar şi-a restrâns activitatea. Şi, pentru că tot are al dispoziţie suprafeţe imobiliare de sute de metri pătraţi, CFR Călători vrea să scoată bani din închirierea lor.
Astfel, sediul fostei Agenţii de Voiaj CFR de la Petroşani, situat în partea de Nord a municipiului, a fost scos la licitaţie, pentru închiriere de CFR Călători. Licitaţia pleacă de la suma de 1.213 euro pe lună, pentru un spaţiu de 121, 30 mp. În Deva, spaţiul de închiriat este ceva mai mic şi are o suprafaţă de 109 mp. La Hunedoara, chiar dacă agenţia nu a fost desfiinţată, şi-a restrâns activitatea, iar 39 mp din suprafaţa totală sunt liberi pentru închiriere prin licitaţie publică de către doritori.