Declaraţiile cadrelor medicale se contrazic
Pe data de 12 septembrie 2011, viaţa Loredanei Dâmbean, o tânără juristă în vârstă de doar 23 de ani din Deva, se sfârşea brusc la Spitalul Judeţean Hunedoara. În dimineaţa acelei zile negre, fata a reclamat o senzaţie de rău. A fost chemată salvarea. Medicul de pe ambulanţă a constatat că pacienta are o criză de spasmofilie. I-a aplicat tratamentul standard. Calciu intravenos şi un diazepam pentru liniştire. După tratament, fata s-a simţit mai bine. După aproximativ o oră, i s-a făcut din nou rău. Logodnicul şi fratele, care se aflau cu ea în casă, nu au mai sunat la salvare. Au luat-o în braţe şi au dus-o ei la spital, ca să nu mai piardă timpul. La spital, Loredana a fost preluată de personalul de serviciu. A fost dusă în camera de gardă, de unde după nici 20 de minute a fost scoasă lată pe targă, intubată şi dusă direct la reanimare. După 20 de minute, fratele şi logodnicul, care rămăseseră pe holul spitalului, au fost anunţaţi că Loredana a murit şi să vină să-i recupereze bijuteriile. Autopsia a transformat această tragedie într-un caz de cercetat de către procurorii criminalişti. Loredana a murit violent, din cauza unor leziuni grave la creier. În plus, avea gâtul rupt şi o umflătură pe obrazul şi pometul stâng, semn că fusese lovită sau se lovise. Parchetul însă, fără să stabilească exact în ce împrejurări a căpătat Loredana rănile care au omorât-o, a clasat dosarul. Săptămâna trecută, după aprope trei ani de insistenţe ale doameni Maria Dâmbean, mama Loredanei, Tribunalul Hunedoara a decis redeschiderea dosarului şi cercetarea „in rem” a împrejurărilor în care s-a stins tânăra juristă.
Loredana era conştientă când a ajuns la spital
Am prezentat în numărul trecut al ziarului nostru declaraţiile personalului medical care a preluat-o pe Loredana atunci când a fost adusă la spital de fratele ei şi de logodnic. Ni s-a părut cel puţin ciudat că asistentele declară toate, fără să li se fi pus expres întrebarea, că Loredana nu şi-a rupt gâtul în camera de gardă şi că nu a fost scăpată pe jos de personalul medical.
Asistenta Iuliana Carmen Petrica spune în declaraţie mai întâi şlagărul cu nescăpatul pacientei, dar apoi completază cu ceva ce nouă ni se pare foarte interesant: „(…) Îmi aduc aminte că asistenta Dioane Niculina a întrebat-o pe pacientă, cu privire la simptomele pe care le are, dar aceasta nu îi răspundea cu vocea, doar gesticula din cap”, (…)
Aşadar, când a ajuns la spital, fata era conştientă. Îi era rău, prezenta, aşa cum de altfel declară şi Carmen Petrica, simptomele de spasmofilie. Dar dădea din cap, răspunzând astfel prin gesturi la întrebările asistentei Niculina Dioane. În plus, lucrurile se leagă. Când s-a dus la spital ca să ia copia după catastiful de la UPU şu înregistrările video de pe camerele de supraveghere, mamei Loredanei i-a spus asistenta Ioana Urs că fiica ei, imediat ce a fost adusă şi până să fie băgată în camera de gardă, a vorbit cu asistenta Dioane. Deci, fata era conştientă.
Fragmentul acesta este important, dar nu edificator. Pentru că martora spune că Loredana răspundea dând din cap. Nu spune nimic de mâini sau picioare, care puteau fi inerte la momentul respectiv. Medicina legală spune că un om cu gâtul rupt poate trăi între câteva minute şi patru ore. Dacă gâtul Loredanei ar fi fost rupt înainte de a fi ajuns la spital, suntem în interiorul celor patru ore în care ar fi putut trăi chiar accidentată. Deci este posibil ca evenimentul să se fi petrecut în afara spitalului.
Am stabilit că acasă nu şi-a rupt gâtul şi nu şi-a provocat leziunile la cap care i-au provocat moartea, pentru că nu există urme de sânge.
De asemenea, am stabilit că poziţia în care a adus-o fratele ei de la maşină şi până a pus-o în scaunul cu rotile, presupunea ca fata să se ţină de el cu mâinile şi cu picioarele, Deci, nu avea gâtul rupt.
Un moment critic ar putea fi acela în care a fost pusă în scaunul cu rotile, de către frate şi logodnic. Din păcate, lipsa imaginilor de la camerele de supraveghere nu ne permit să avem imortalizat acest moment. Şi nici martori de pe holul spitalului nu au fost interogaţi. Dar putem presupune că dacă cei doi ar fi scăpat-o ca să-i producă acele răni grave, cineva ar fi observat.-
Două asistente se pierd pe drum
În declaraţia ei, asistenta Viorica Andriş spune: „Precizez că pacienta era conştientă şi a fost mutată de pe scaunul cu rotile pe pat susţinând-o cele 2 infirmiere şi brancardierul de serviciu. Imediat s-a trecut la acordarea de îngrijiri medicale (…)
Aşadar, ni se mai confirmă încă o dată faptul că Loredana era conştientă atunci când a sosit la spital. Unde este însă problema. Există o inadvertenţă esenţială între două declaraţii.
„(…) La preluarea pacientei din scaun pentru a fi mutată din scaun în pat, au participat cinci cadre medicale (2 asistente, 2 infirmiere, 1 brancardier)”, declară asistenta Iuliana Carmen Petrica.
(…) a fost mutată de pe scaunul cu rotile pe pat susţinând-o cele 2 infirmiere şi brancardierul de serviciu”, declară Viorica Andriş.
Pierdem, aşadar, pe drum, două asistente, care într-o declaraţie au participat, în cealaltă, nu au participat la transferarea pacientei din căruţ pe brancardă.
Unde sunt hainele?
De o importanţă deosebită ni se pare declaraţia îngrijitoarei Marcela Bordea: După ce descrie cum a murit Loredana, infirmiera spune: „(…) După acest timp am introdus cadavrul pacientei în sacul de transport la morgă, ocazie cu care am luat de sub cadavru un tricou de mărime mică care era tăiat. (…). Mai precizez că decedata se afla în patul ATI îmbrăcată doar cu acel tricou şi nu cunosc dacă a fost îmbrăcată şi cu alte articole de îmbrăcăminte”.
Deci, la reaminare Loredana a ajuns dezbrăcată, doar cu tricoul cel tăiat pe ea. Cine a dezbrăcat-o în acel interval scurt de timp de când a fost pusă la camera de gardă pe patul cu rotile şi până a murit? Şi, mai ales, unde sunt hainele?
Din păcate, până acum nu a fost audiat nici un alt martor înafara personalului medical, deşi, având în vedere că ora era 9 dimineaţa, cu siguranţă că holul spitalului era plin de „civili”, oameni bolnavi sau aparţinători.
Extrem de interesant ar fi de ştiut dacă vreunul dintre aceşti martori a văzut pe cineva, o femeie de serviciu sau altcineva care să fi intrat cât Loredana era înăuntru sau imediat după aceea cu o găleată şi cu un mop, sau dacă a intrat cineva în camera de gardă după ce Loredana a fost dusă la reanimare şi a văzut pardoseala udă sau piese de mobilier mişcate.
Aceasta este povestea morţii Loredanei. Parchetul are acum o misiune grea. Îngreunată de propria indolenţă, care a făcut să treacă atâta timp şi să se piardă probe importante.
Dumneavoastră ce credeţi? În care dintre momentele acelei dimineaţi, a căpătat victima rănile de la cap, care au ucis-o? Răspunzând la această întrebare, vedem şi cine este autorul.