George Măgureanu, tatăl unui copil imobilizat temporar în scaun cu rotile, susține că a trecut prin momente umilitoare în timpul vizitei pe care a făcut-o împreună cu copilul său la Castelul Corvinilor. O angajată i-a interzis bărbatului să intre cu căruciorul în care se afla copilul într-una dintre încăperi.
„Pe finalul vacanței de vară am decis să bucur copilul meu cel mic cu cateva dintre locurile unice ale acestei țări, nesocotind faptul ca temporar este țintuit în scaun rulant… Cu o zi înainte de a ajunge la Castelul Huniazilor, am sunat sa intreb în ce măsură am acces cu căruciorul rulant al fiului. Mi s-a răspuns politicos că “foarte puțin, în curtea interioară, la fântână și veți afla legenda fântânii, pentru că sunt scări și nu știu cum veți putea urca”. Nu mi s-a spus nimic despre vreo interdicție sau restricție a accesului cu scaunul cu rotile. Am decis cu cel mic că merită. Drept pentru care am ajuns la Castelul Corvinilor. Ciuciu acces pentru aștia în cărucioare. Ok. Înțeleg că e monument istoric si nu se poate aduce atingere aspectului și arhitecturii. Dar s-au putut pune turnicheți metalici la intrare, pentru scanarea biletelor. Intru cu fi-miu în curtea interioară. Apoi în camera torturii. Cu scaunul rulant. Simt prima privire apăsătoare a unei doamne care supraveghea incinta cu pricina. O ignor. Erau momente prea dragi nouă pentru a fi ruinate astfel. Urc la primul etaj. Singur. Fără ajutor. Așa cum am invățat ca poți urca un scaun rulant. Am experiență aș zice… Intrăm în “Sala Domnițelor”. Aici, în timp ce împingeam și trăgeam la carucior, o altă doamnă supraveghetoare grăiește autoritar: “nu aveți voie cu cărucior aici in castel!”. Mi-a căzut cerul în cap! Am crezut că face mișto de noi sau că suntem la camera ascunsă. Instantaneu mă repliez si-i replic: “doamnă, aveți grijă ce scoateți pe gură!” “Domnule, să știți că așa ne-a transmis conducerea și nu este voie cu carucior!”. Mă uit în ochii ei si-i spun: “aveți grijă ce vorbiți și evitați să mai debitați inepțiile astfel încât să vă vadă și audă copilul ăsta. Este destul de diferit și nu are nevoie de traume suplimentare pentru că-i respingeți accesul!” Am ieșit clocotind… Domnița aceea mai debita ceva dar cine o auzea…”, a relatat acesta, pe pagina sa de Facebook.
Exces de zel
George Măgureanu a povestit că un angajat la Serviciul de pază a venit la el și i-a cerut să nu mai intre cu copilul aflat în cărcurior în sălile castelului. „Coborâm in curtea interioară. Mă trezesc că mă abordează un baiat de la pază. Un copil pentru mine. Nu cred că avea mai mult de 22 de ani. M-a rugat să nu mai intru cu caruciorul in sălile Castelului “pentru că nu e voie!”. A urmat un dialog decent cu acest copil. Am înțeles că cineva l-a trimis iar el e doar un buzdugan. I-am explicat ca nu este niciun semn care să interzică accesul persoanelor cu dizabilitați. Că chiar el mi-a permis accesul la turnicheți. Că am pătit. Că nu stric nimic cu roțile de cauciuc ale căruciorului. Replica lui a fost limpede: “așa a spus domnul director!” L-am rugat sa cheme un factor decident. A început să sune în stânga și-n dreapta. Intre timp, eu cu fiu-meu si cu căruciorul blestemat ne plimbam atent supravegheați de străjerul modern de la firma de pază. Ca niște oameni de stat vegheați de SPP. Doar că pe noi ne pândea sa nu facem noi ceva… După vreo 5-10 minute, vine străjerul tinerel și răsuflând ușurat imi spune: “domnul director imi spune că puteți merge unde doriți. Doar să aveți grijă!” Hait… să-mi trag una… au pus-o ei acolo sus de un Consiliu si-au decretat ca putem merge unde vrem și să avem grijă… Cam cum ați avut voi grijă să se simtă fi-miu, încă o dată -de parcă mai era nevoie- că este altfel! Cam cum ați avut voi grijă să se/să mă întrebe fi-miu și să se agite “de ce nu putem intra acolo?” Cam cum ați stat voi cu ochii pe noi precum gardienii pe ocnași!”, a scris George Măgureanu, pe pagina de Facebook.
Reacția directorului Muzeului Castelului Corvinilor, Costin Tincu, a fost următoarea: „Doresc să îmi exprim regretul pentru respectivul incident, fără precedent în activitatea noastră, ce reprezintă un exces de zel al unui angajat al Castelului Corvinilor și nu o regulă impusă la vizitarea monumentului, fapt confirmat foarte corect de către d-voastră prin redarea conținutul convorbirii telefonice pe care ați avut-o în prealabil cu unul din angajații Castelului și în care nu vi s-au prezentat eventuale restricții la vizitarea monumentului. În momentul în care mi s-a adus la cunoștință, în calitate de director al Castelului Corvinilor am dispus permiterea imediată și nerestricționată a accesului cu respectivul cărucior rulant, cum de altfel prevede și legislația în vigoare. Regretăm profund neplăcerile create și vă asigur că persoanele implicate vor fi sancționate pentru modul neprofesional în care au gestionat respectiva situație, ce reprezintă o pată pe obrazul întregii echipe care își desfășoara activitatea în Castelul Corvinilor. Vă mulțumesc”, a fost răspunsul directorului Muzeului Castelului Corvinilor.
„Lipsa profesionalismului trebuie sancționată. Mai ales când afectează imaginea unui monument precum Castelul Corvinilor și duce în derizoriu eforturile celorlalți colegi de a îmbunătăți cu mijloacele de care dispunem, actul de vizitare. Vă pot spune cu certitudine că anul acesta vor începe lucrările de restaurare în cadrul cărora sunt prevăzute o serie de echipamente destinate persoanelor cu dizabilități. Lucrările vor dura 24 de luni, iar la finalul lor sperăm cu toții ca vizitarea castelului și spațiile igienico-sanitare să fie mai accesibile atât pentru persoanele cu dizabilități cât și pentru însoțitorii acestora”, a mai adăugat Sorin Tincu.