Conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a informat, după opt luni de la darea în folosinţă a lotului trei din autostrada Orăştie – Sibiu, că nu au fost întrunite toate condiţiile necesare recepţiei proiectului, inaugurat în noiembrie 2014, cu două zile înainte de turul doi al alegerilor prezidenţiale.
Precizările aduse de reprezentanţii CNADNR vin ca urmare a problemelor legate de instabilitatea carosabilului, în anumite porţiuni. Cei de la CNADNR susţin că problemele tehnice vizibile mai ales în zona viaductului de la Acilu, au apărut ca urmare lucrărilor de proastă calitate efectuate de constructori.
„În data de 07.11.2014 şi în perioada 11.11.2014 – 13.11.2014 au avut loc inspecţii tehnice ale întregului şantier, realizate de către Beneficiar, Antreprenor şi Inginer, în cadrul cărora părţile au constatat următoarele: stadiul fizic al lucrărilor executate pe întreg tronsonul de autostrada Orăştie – Sibiu, Lot 3, asigura desfăşurarea circulaţiei pe ambele căi unidirecţionale; lucrările privind siguranţa circulaţiei, respectiv marcajele rutiere, parapeţi de protecţie, indicatoarele rutiere, panourile de orientare sunt finalizate, inspectate şi verificate, şi permit utilizarea autostrăzii; nu sunt întrunite toate condiţiile necesare realizării recepţiei la terminarea lucrărilor”, a informat CNADNR.
Contractul de proiectare şi execuţie al lotului trei din autostrada Orăştie – Sibiu a fost atribuit prin licitație publică firmei Salini Impregilo SpA, având o valoare acceptată de 604.791.600,00 lei, fără TVA. CNADNR a informat că responsabili pentru defectele autostrăzii, care anumite locuri prezintă riscuri de a se deteriora, din cauza instabilităţii solului, sunt cei care s-au ocupat de realizarea ei.
„CNADNR, în baza unei expertize tehnice, a considerat şi consideră că factorul antropic (activitatea de execuţie) a avut un rol hotărâtor în apariţia/declanşarea şi evoluţia fenomenelor de instabilitate din amplasament prin modul de organizare şi desfăşurare a lucrărilor fără respectarea prevederilor proiectului şi a Caietelor de sarcini de terasamente şi consolidări, cât şi a altor reguli specifice existente în normele tehnice din România. Un factor important care a influenţat în mod semnificativ întârzierea finalizării tronsonului de autostrada Orăştie – Sibiu, lot 3 îl reprezintă slaba calitate a lucrărilor executate de către Antreprenor, aspect evidenţiat prin numărul considerabil de rapoarte de neconformitate emise de către Inginer în cadrul Contractului (aprox. 300 – nerespectarea Proiectului Tehnic, nerespectarea caietelor de sarcini, calitatea materialelor, execuţia necorespunzătoare a lucrărilor, etc)”, a informat CNADNR.
Reprezentanţii companiei susţin că fisurile şi denivelările apărute pe autostradă vor fi eliminate, pe cheltuiala constructorului, în următoarele două luni.