Bacalaureat la Limba Română. Elevii „norocoși” că au știut poeziile lui Eminescu

Peste 2.850 de absolvenţi de liceu din judeţul Hunedoara au susținut, luni, proba scrisă de Limba şi Literatura Română, la Bacalaureat 2018. La Profilul Real subiectul al treilea a fost din Genul Liric şi au avut de comentat o poezie scrisă de Eminescu sau de Arghezi. Tot la Profilul Real candidaţii au primit un text dramatic în baza căruia trebuiau să zică ce rol le-a fost atribuit personajelor. La Profilul Umanist candidaţii au avut la subiectul al III-lea de comentat arta poetică a operei lui Ion Barbu sau Lucian Blaga.

Cei care au avut de comentat o poezie scrisă de Mihai Eminescu s-au considerat norocoşi. Alţi elevi, care „i-au primit” pe Lucian Blaga sau Ion Barbu, ori care au ales să comenteze poeziile lui Tudor Arghezi, au privit cu jind la norocul elevilor „eminescieni”. Mihai Eminescu a părut subiectul cel mai accesibil, însă numeroşi adolescenţi ieşiţi din sălile de examen au arătat că abia îi cunosc opera.

„Cum am ajuns să citesc Luceafărul, de Eminescu? Păi stăteam pe un Live, pe Facebook, şi o dată m-am gândit: Ia, frate, ce să mai spun? Aşa am zis << hai să învăţ Luceafărul>>. A fost mişto până după primele strofe”, spune Ioan, un elev care a susţinut Bacalaureatul la Limba şi Literatura Română, la Colegiul Naţional „Iancu de Hunedoara”.

„Când am văzut subiectul trei, Eminescu, am zis Doamne Ajută. Nici nu m-am mai uitat pe celelalte. Atât am văzut, Eminescu, şi m-am apucat de scris. Trei pagini, numai din amintiri. Apoi am mai cerut trei pagini. Şase pagini din Eminescu”, îşi aminteşte un alt elev, tocmai ieşit din examen.

„De ieri am învăţat 12 ore pentru Limba Română. Şi puţin azi, înainte de examen. M-am uitat peste Eminescu, mai ales, că nu avea cum să ne dea altceva. E Anul Centenarului şi Eminescu e poetul Centenarului. Unii ziceau că nu e, dar le-am zis, bă, sunteţi proşti? Cum să nu fie Eminescu poetul Centenarului”, a spus Maria, o altă absolventă.

Au fost elevi care s-au arătat încântaţi şi de opera lui Lucian Blaga. „Când am văzut că ne pică Blaga, mi-a venit să plâng de bucurie. Păi numai asta am învăţat”, mărtiriseşte o altă absolventă.

Prima probă scrisă a Bacalaureatului a adus o învălmăşeală de emoţii peste mulţi dintre elevii care au susţinut examenul la Colegiul naţional „Iancu de Hunedoara”. Spiritele s-au mai calmat, în cazul multor adolescenţi, abia după primele ţigări fumate în faţa liceului şi după primele telefoane date celor apropiaţi, în care le-au povestit despre Mihai Eminescu şi despre celelalte subiecte pe care trebuiau să le rezolve. Examenul a fost unul uşor, spuneau cei mai mulţi dintre elevi.

FOTO: ARHIVĂ.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente