Călin Mircea Laza, fostul manager al spitalului din Deva, preia conducerea Spitalului Colentina din capitală

Joi, 7 septembrie 2017, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat numele lui Călin Laza ca manager interimar al Spitalului Colentina. Călin Laza a deţinut funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva din vara lui 2012, până în august 2016, când a demisionat.

Primarul general al capitalei, Gabriela Firea, a declarat: „Am avut mai multe întâlniri, câteva interviuri şi am decis ca managerul interimar al Spitalului Colentina să fie domnul Laza Mircea, care a fost managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva”.
După cum se știe, managerul interimar al Spitalului Colentina, Silvia Ifrim, a demisionat, miercuri, în urma scandalului provocat de demisia a doi medici neurologi.
După cum arată cotidianul Adevărul, cei doi neurochirurgi au demisionat, luni, invocând faptul că, odată cu schimbarea managementului unităţii medicale, în ianuarie 2017, lucrurile au dus spre distrugerea secţiei, în prezent activitatea la neurochirurgie fiind un act de uzură extraordinară. Ei reclamă că au fost refuzate operaţiile a 60 de pacienţi cu tumori cerebrale complexe, în condiţiile în care în 2017 ar fi urmat să fie făcute 600 de intervenţii chirurgicale, şi că personalul secţiei este supus unei hărţuiri permanente, iar că fiecare chirurg poate opera doar o dată sau de două ori pe săptămână, până la ora 15.00. Ionuţ Gobej şi Dorin Bica au mai afirmat că pacienţii au fost refuzaţi din cauza lipsei şi a pierderii de personal, programului operator restricţionat şi a lipsei de medicamente şi consumabile. Primarul general Gabriela Firea le-a propus celor doi medici demisionari să-şi reconsidere decizia, doctorului Gobej propunându-i să preia interimar conducerea Secţiei de Neurochirurgie a unităţii medicale, însă cei doi medici au refuzat.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania
spot_img
spot_img

Știri Recente