Arboretumul din Simeria a rămas unul dintre puţinele parcuri dendrologice care au supravieţuit timpului, din numeroasele astfel de locuri care, în trecut, înconjurau castelele şi conacele grofilor din ţinutul Hunedoarei.
Parcul de pe malul Mureşului, întins pe aproape 70 de hectare, are o istorie aparte. A fost înfiinţat la începutul secolului al XVIII-lea odată cu amenajarea zăvoaielor naturale din lunca Mureşului, în stil peisager, iar în secolele următoare familiile nobiliare care au deţinut succesiv moşia (Gyulay, Kun, Fay şi Ocskay) au îmbogăţit-o cu specii de arbori şi plante aduse de pe alte continente.
După naţionalizarea din 1949, parcul dendrologic a intrat în administrarea Ocolului Silvic Simeria, în 1952 acesta fiind declarat ocol silvic experimental. În 1954 a fost înfiinţată Staţiunea de Cercetări şi Experimentări Forestiere Simeria, care ulterior a preluat ca bază materială Parcul Dendrologic.
După 1990, timp de 15 ani, urmaşii famililor grofilor maghiari Fay şi Ocksay s-au judecat cu statul român pentru dreptul de proprietate asupra terenurilor şi fostului conac Bela Fay, din secolul al XIX-lea, confiscate de regimul comunist. Magistraţii au decis în final că proprietar al parcului dendrologic este statul român.
Spre deosebire de parcul dendrologic din Simeria, alte astfel de parcuri din jurul vechilor conace din judeţul Hunedoara, au dispărut treptat odată cu instaurarea regimului comunist. Altele au rezistat până în anii ‛90.
În satul Săcel, castelul familiei Nopcsa (secolul al XVIII-lea), aflat de la poalele Retezatului, era înconjurat de un întins parc dendrologic, pe care grofii îl înfumuseţaseră, începând din XIX-lea, cu arbori exotici aduşi din mai multe locuri din lume.
La începutul anilor ´50, castelul a fost devastat de localnici, autorităţile au defrişat parcul său cu arbori rari şi au asanat lacul din vecinătatea acestuia.
În anii 90, castelul funcţiona ca şcoală ajutătoare, iar la începutul anilro 2000 a fost abandonat.
În prezent, castelul se află în renovare, însă în locul vechiului său parc a rămas un teren viran, acoperit de buruieni. Câteva anexe, folosite în trecut ca spaţii ale unei şcoli pentru copii cu nevoi speciale, ocupă şi ele zona fostului parc. Acestea vor fi demolate în perioada următoare, potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean.
În satul Gurasada, conacul Klobosiski, din secolul XVIII-lea, a fost înconjurat de un parc dendrologic întins pe aproape trei hectare, înfrumuseţat cu plantaţii de bambus, tuia şi arborele-lalea. După naţionalizarea moşiei din primii ani de comunism, aici a funcţionat o întreprindere agricolă de stat (IAS) şi apoi un centru de cercetare agricolă, pentru încercarea soiurilor.
Conacul nu a mai fost revendicat după 1990, însă atât clădirile, cât şi parcul său au rămas neîngrijite. Vijeliile au doborât o mare parte din arborii deosebiţi din parc, alţii au fost retezaţi de localnici, iar plantaţiile de bambus s-au extins necontrolat.
Un parc dendrologic întins pe mai multe hectare ocupa împrejurimile castelului Nalaţi Fay (secolul al XIX-lea), de la marginea Haţegului, disputat de aproape două decenii în instanţă, între presupuşii moştenitori ai foştilor săi proprietari şi statul român. Castelul şi moşia familiei Fay au fost naţionalizate în 1948 şi date în folosinţă pentru o perioadă de 50 de ani Liceului de Industrii Agricole din Timişoara. La începutul anilor 90 funcţiona ca secţie externă de neuropsihiatrie infantilă, apoi a fost abandonat.
După terminarea acestei perioade, nimeni nu a mai folosit clădirea şi nicio autoritate nu a mai îngrijit-o. Vechiul castel s-a ruinat, devastat de localnici, iar o soartă asemănătoare au avut-o arboretumul său, împreună cu monumentele, aleile, canalele de apă, fântânile şi celelalte amenajări peisagistice de pe teritoriul său.
