Procurorii au trimis în judecată Compania Națională a Căilor Ferate Române, pentru vătămare corporală din culpă, în urma accidentului petrecut în gara Subcetate din județul Hunedoara, soldat cu rănirea a trei călători, dintre care o femeie a rămas fără un braț
Procurorii au stabilit că în 14 septembrie 2014, în jurul orelor 00.27, în stația de cale ferată Subcetate, din județul Hunedoara, a avut loc un accident de trafic feroviar, în urma căruia unei persoane i-a fost amputat membrul superior stâng. „După ce s-a informat în prealabil în stație cu privire la linia la care urma să sosească trenul pe care îl aștepta, persoana vătămată s-a deplasat către linia respectivă, traversând alte trei linii de cale ferată. Din cauza lipsei indicatoarelor de orientare, călătorii nu au văzut platforma pe care trebuiau să aștepte trenul, oprindu-se înainte de a ajunge la aceasta, între două linii de cale ferată. Persoană vătămată, împreună cu alte șase persoane, surprinsă de trecerea simultană a trenului de călători pe care îl aștepta pe o linie și a unuia de marfă pe cealaltă, din cauza curenților de aer provocați, s-a dezechilibrat și a căzut la pământ, cu brațul stâng peste firul din dreapta al unei linii, astfel încât roțile trenului i l-au amputat. De asemenea, ca urmare a trecerii trenului, alte două persoane au căzut la pământ, iar celelalte s-au dezechilibrat”, se arată în rechizitoriu.
CFR a fost acuzată că nu a realizat în stația de cale ferată Subcetate indicatoare de orientare a călătorilor, astfel încât aceștia să poată identifica peroanele și platformele corespunzătoare fiecărei linii de cale ferată, așa cum compania era obligată. De asemenea, stația CF Subcetate nu deținea autorizație de funcționare și nu a luat măsuri specifice suplimentare de prevenire a producerii unor evenimente feroviare, funcționând ilegal. Dosarul a fost trimis Judecătoriei Hațeg.





