Comercianții de la Zilele Municipiului Petroșani, taxați de asociatul Primăriei

Zeci de comercianți au venit anul acesta la Zilele Municipiului Petroșani, de la vânzători de ”suveniruri”, la tarabele cu mici, diverse produse alimentare sau nealimentare. Fiecare a plătit o taxă pentru mesele amplasate pe domeniul public, dar banii nu au intrat în contul Primăriei Petroșani, ci ai firmei partenere. Asta deși energia electrică este suportată, la fel ca și în anii precedenți, de municiplaitate.

 

Încă de când și-au amplasat mesele cu produse, unii comercianți au vorbit despre taxe nițel cam piperate. De exemplu, unul dintre vânzători spunea că pentru o tarabă și trei mese tariful perceput a fost de aproximativ 3.000 de lei și se întreba cum s-a stabilit taxa și cât ar plăti dacă ar avea, de exemplu, 10 mese. Chiar dacă poate părea paradoxal, taxele pentru tarabele amplasate pe domeniul public nu au fost colectate de municipalitate, ci de firma parteneră, asta deși energia electrică este suportată și în acest an de administrația publică locală. La bugetul local nu a ajuns niciun leu din aceste încasări pentru tot terenul pus la dispoziție,  dar primarul urbei spune că trebuie din ceva să își facă bani și firma parteneră. – Continuarea in Informatia Vaii Jiului

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania

Știri Recente